Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi ciobani au fost ATACAȚI de un urs

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 22 aprilie 2013 ·

Un cioban în vârstă de 49 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat de un urs, în zona Secu din nordul judeţului Harghita, iar un coleg al său este căutat, luni, de zeci de jandarmi, poliţişti şi pădurari, bărbatul supravieţuitor afirmând că acesta ar fi fost ucis de urs.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, luni, că cei doi ciobani, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani, care se aflau la păşunat cu oile din localitatea Bilbor, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de comună, au fost atacaţi de un urs, duminică seară, în jurul orei 20.00.

Bărbatul de 49 de ani a fost grav rănit, însă a reuşit să scape din ghearele animalului şi a ajuns în satul Secu, unde a cerut ajutor, afirmând că celălalt cioban ar fi fost omorât de urs.

Imediat au fost alertaţi jandarmii, poliţiştii din zonă şi pădurarii, care au început să îl caute pe bărbatul în vârstă de 59 de ani, iar o ambulanţă SMURD l-a transportat pe cel rănit la spitalul din Topliţa, unde a fost internat, medicii constatând că a suferit multiple răni în zona abdomenului şi la antebraţul stâng.

"Pacientul, care a fost adus cu multiple plăgi în zona abdomenului şi cu o fractură la antebrat stâng, a fost operat şi acum este în stare stabilă", a declarat asistenta Elena Pui de la Secţia Chirurgie a Spitalului Topliţa.

Ciobanul dispărut nu a fost găsit, căutările fiind reluate luni dimineaţă de 20 de jandarmi, poliţişti şi pădurari.

Un cioban în vârstă de 49 de ani a fost grav rănit după ce a fost atacat de un urs, în zona Secu din nordul judeţului Harghita, iar un coleg al său este căutat, luni, de zeci de jandarmi, poliţişti şi pădurari, bărbatul supravieţuitor afirmând că acesta ar fi fost ucis de urs.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, luni, că cei doi ciobani, în vârstă de 49, respectiv 59 de ani,

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 40 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°