Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovul nu e pe lista neagră a lui Boc

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Premierul Emil Boc a organizat ieri o videoconferinţă cu toţi prefecţii pe tema deszăpezirii care s-a făcut în zilele trecute. Acesta a criticat lipsa de reacţie a autorităţilor locale în faţa iernii şi a decretat: „Primul examen a fost ratat”.

„Primul examen a fost ratat”, a spus Boc, care i-a avertizat pe prefecţi că „cine rezistă acestei funcţii publice rămâne, cine nu, pleacă”. Acesta a apreciat că au fost şi situaţii necorespunzătoare, dar au fost şi situaţii unde s-a demonstrat că se poate face treabă bună. În cazurile în care au apărut situaţii grave, zilele trecute s-a luat decizia de a-i demite pe directorul de întreţinere de la Compania de autostrăzi şi pe directorul Direcţiei de drumuri şi poduri Bucureşti. „Acolo unde există indolenţă, greşeală şi incapacitate profesională, va trebui să continuăm schimbările din mers, pentru ca lucrările să meargă bine. Vă atrag atenţia că ceea ce v-am spus se va monitoriza şi în perioada următoare şi e simplu: cine rezistă acestei funcţii publice de a face faţă provocărilor pe care le are rămâne, cine nu, pleacă”, a spus Emil Boc. Premierul i-a atenţionat pe prefecţi şi subprefecţi să nu fie plecaţi din localitate în perioada sărbătorilor, în caz contrat „cine pleacă, e bun plecat”.

La Braşov nu au fost

probleme deosebite

La finalul videoconferinţei, prefectul Ion Gonţea a declarat că în judeţul Braşov nu au fost probleme deosebite în ultimele zile, când au fost ninsori. „Am fost favorizaţi şi de condiţiile meteo, iar săptămâna viitoare se anunţă că vremea se va îndrepta, aşa că sper să nu avem în continuare probleme”, susţine Ion Gonţea. El a anunţat că în perioada sărbătorilor va fi în judeţ şi că va putea să acţioneze imediat dacă se vor ivi situaţii deosebite. În ceea ce priveşte măsurile ce vor fi luate după această şedinţă, prefectul a precizat că, până mâine, la sediul Prefecturii

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 20 minute
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 9 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 12 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Judecătorul îl amendează din nou pe Trump în procesul penal şi îl avertizează că va face închisoare

Mediafax acum 12 ore
Judecătorul Juan Merchan a declarat că cele nouă amenzi de 1.000 de dolari pe care le-a impus până acum nu par să îl descurajeze pe Trump să încalce ordinul de interdicţie, care îi interzice să facă comentarii publice despre juraţi, martori şi famil

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°