Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi bani va primi România de la Norvegia şi membrele SEE

Publicat in Ziua Veche, luni 11 februarie 2013 ·

România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE).

Banii, care vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene, sunt destinaţi susţinerii programelor şi proiectelor în sectoare ca protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă. Subiectul a fost discutat luni de ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Într-un comunicat de presă al ambasadei norvegiei, remis de Agerpres, se precizează că “În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85% în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile”. Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European (SEE), trei state nonmembre ale Uniunii Europene – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein – fac parte din Piaţa Internă Europeană şi contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97 % din suma totală.

Eugen Teodorovici a declarat că intenţia autorităţilor române este de a lua toate măsurile pentru a accelera ritmul de implementare şi implicit de a majora rata de absorbţie în actuala perioadă de finanţare. De asemenea, ministrul Fondurilor Europene a subliniat că vor fi depuse eforturi pentru aprobarea, în cel mai scurt timp, a cadrului le

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 53 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 50 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 44 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 44 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 44 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°