Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţiuni montane ca în Alpi, lângă Moeciu

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 3 mai 2012 ·

Ovidiu Gârbacea a deschis prima pensiune din zona Braşovului, în 1990. Acum a reuşit ca visul său de a realiza o staţiune montană ca în Alpi să i se împlinească şi are două complexuri turistice întinse pe 36 de hectare.

Omul de afaceri Ovidiu Gârbacea, originar din Moeciu, a înţeles că se pot face bani frumoşi din turism încă de la începutul anilor ‘90.

Fost antrenor al loturilor olimpice de schi şi biatlon a călătorit mult şi a fost cazat la pensiuni turistice cochete din staţiunile occidentale. Aşa că a vrut să facă şi la Moeciu o mică staţiune ca în Alpi. „Am văzut că situaţia politică după 1990 nu era prea bună şi m-am gândit să demarez propria afacere. În iarna 1991-1992, am deschis prima pensiune turistică din tot Branul. O pensiune cu şapte camere, iar la acel Revelion am avut şi primii turişti şi tot aşa, vestea s-a dus şi locul a început să fie tot mai căutat”, ne-a destăinuit Ovidiu Gârbacea.

Exploatările forestiere, primul pas

Foarte mult în demararea afacerii sale l-a ajutat şi faptul că se pricepea la exploatări forestiere, fiind născut şi crescut în această zonă de munte. „Iniţial, am vrut să fac o crescătorie de viţei. M-am documentat şi mi-am dat seama că nu se merită aşa că am zis că merită să încerc cu o exploatare forestieră şi am luat primul tractor şi tăiam buşteni din pădure. În 1993, am deschis şi primul gater, fiindcă m-am hotărât să fabric şi cherestea, pe care am utilizat-o atât pentru construcţiile din complex, dar am vândut şi la export”, îşi aminteşte Ovidiu.

Un nou resort

la cota 1300

După anul 2000 a reuşit practic să închege unul dintre cele mai cunoscute complexuri turistice din judeţul Braşov, Cheile Grădiştei – cu 320 locuri de cazare de trei şi patru stele –, frecventat, deopotrivă, de loturile naţionale de schi sau handbal, dar şi de turişti obişnuiţi.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 54 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 14 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°