Mircea Rădulescu, şeful Şcolii de antrenori a FRF, a ţinut astăzi o cenferinţă de presă la Casa Fotbalului, vorbind despre situaţia tehnicienilor din Liga 1 şi făcînd referiri la demisia lui Marius Lăcătuş de la Steaua.
"S-a ajuns prea departe, foarte mulţi antrenori sunt trataţi cu lipsă de respect. Nu înţeleg cum Andone, Hagi sau Lăcătuş nu îşi au loc in fotbalul românesc. Lăcătuş şi Hagi sunt victimele unei situaţii care nu onorează deloc un club precum Steaua. Să spui despre ei, cele două foste glorii, că nu sunt antrenori după ce te-au calificat în Liga Campionilor şi iei bani mulţi şi de pe urma muncii lor e o chestie anormală" a spus Rădulescu.
Directorul Şcolii de antrenori i-a criticat pe tehnicienii români pentru că au renunţat la stagiile montane de iarnă: "Într-o discuţie cu Lăcătuş, imediat după ce a fost numit antrenor la Steaua, i-am sugerat că n-ar fi rău să reintroducă pregătirea la Forban iar el mi-a spus că actuala generaţie de jucători nu mai acceptă duritatea pregătirii la Forban pentru că fotbaliştii sunt pretenţioşi."
"La Steaua sunt foarte mulţi jucători sub valoarea pretenţiilor conducerii. Constat că relaţia patron-antrenor este deteriorată în fotbalul românesc şi nu sunt semne de îmbunătăţire. E inadmisibil ca antrenorii echipelor din Champions League să dispară. Lăcătuş nu a cedat imixtiunilor patronului şi a plătit. Nu înţeleg de ce patronii cluburilor româneşti nu urmează exemplul echipei naţionale, unde Mircea Sandu şi Lupescu nu se bagă în probleme tehnico tactice peste Piţurcă.
Relaţia antrenor-jucători e moale in Liga 1. Nu-mi explic de ce Lăcătuş a fost dat afară iar Pedrazzini a rămas. Antrenorii principali au slăbiciuni pentru că nu au personalitate în a-şi alege singuri staful tehnic" a spus Mircea Rădulescu.
Mircea Rădulescu, şeful Şcolii de antrenori a FRF, a ţinut astăzi o