Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doliu la Direcţia de Dezvoltare

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 4 aprilie 2013 ·

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focşani, Neculai Vlăsceanu, a murit ieri în urma unor probleme cardiace. El va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, de colegi şi prieteni. Corpul neînsufleţit al acestuia este depus la Biserica „Sfântul Anton”, situată pe strada Eroilor, din spatele Primăriei Focşani.

Colegii deplâng moartea fulgerătoare a lui Neculai Vlăsceanu şi vor ajuta financiar familia greu încercată. „Ieri (miercuri-n.r.) ne făceam planuri, discutam despre atribuţiile de serviciu. Era la fel de vesel, aşa cum îl ştiam, şi dimineaţă să aflăm că a decedat! A lucrat din 1992 în cadrul Primăriei Focşani şi mai apoi la Direcţia de Dezvoltare, din momentul în care s-a înfiinţat aceasta. A fost un coleg foarte bun, nimeni nu ştia mai bine ca el ce se întâmplă în Direcţie şi ne pare foarte rău. Toţi colegii vom încerca să ajutăm familia cu cheltuielile de înmormântare, pentru că şi soţia acestuia are nişte probleme de sănătate şi nu se aşteptau să se întâmple aşa ceva”, ne-a declarat Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei.

Neculai Vlăsceanu avea 61 de ani. A decedat miercuri dimineaţă, la ora 5.00, la domiciliul său din Focşani, din cauza unor probleme cardiace mai vechi.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focşani, Neculai Vlăsceanu, a murit ieri în urma unor probleme cardiace. El va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, de colegi şi prieteni. Corpul neînsufleţit al acestuia este depus la Biserica „Sfântul Anton”, situată pe strada Eroilor, din spatele Primăriei Focşani.

Colegii deplâng moartea fulgerătoare a lui Neculai Vlăsceanu şi vor ajuta financiar familia greu încercată. „Ieri (miercuri-n.r.) ne făceam planuri, discutam despre atribuţiile de serviciu. Era la fel de vesel, aşa cum îl ştiam, şi dimineaţă să aflăm că a decedat! A lucrat din 1

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°