De început o mică istorioară. După mazilirea lui Roman şi preluarea conducerii PD de Băsescu, principalul colaborator în conducerea treburilor politice şi de partid i-a fost Vasile Blaga; organizatoric şi cu totul remarcabil, în campaniile electorale. S-a dovedit un tandem de succes. Se credea că prietenia va fi veşnică.
Cu această credinţă, în cursul anului 2010 i-am făcut o vizită D-lui Blaga la Ministerul de Interne şi i-am sugerat să-l atenţioneze pe Băsescu asupra consecinţelor grele privind imaginea sa publică urmare expunerii prezidenţiei prin baruri, prin pieţe, dansând cu ea bătuta ţigănească etc. Nu numai că Dl. ministru şi-a însuşit ideea, dar anume licărire din privire m-a făcut să cred că este încântat de ea. Mi-a promis că-l va sensibiliza. Nu la multă vreme, respectiv la 7 septembrie 2010 Dl. ministru îşi prezenta demisia.
Preşedintele i-o fi transmis puternica sa nemulţumire pentru implicarea în celebra manifestaţie contestatară de la Cotroceni a unor angajaţi ai MI ( în uniforme) care i-au aruncat caschetele peste gard făcândul „fiară ordinară”.
De atunci, relaţia între cei doi s-a răcit treptat până la cota de îngheţ. Dovada palpabilă ne-au furnizat-o alegerile conducerii PDL din iulie 2012. Începând cu acel eveniment, în PDL apele s-au despărţit, iar prin ricoşeu, întreaga politică de dreapta bâjbâie – deocamdată neputincioasă – în încercarea de a se impune opiniei publice.
Doctrina de dreapta este unică şi unitară. În opinia mea, a fost şi este fidel exprimată în principiile formulate de conducătorii de marcă ai României, brătienii şi ţărăniştii. Dar azi politica de dreapta şi-o revendică nu mai puţin de 5 formaţiuni dacă luăm în seamă şi România Liberală a D-lui Chiliman. Nu intră la socoteală actualul PNL care practic face o politică de stânga.
Dintru început dilema: cum poţi felia dreapta în aşa fel încât să profit