Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Albumul de colinde lansat de Angela Gheorghiu elogiat de revista The Gramophone

Publicat in HotNews, marți 10 decembrie 2013 ·

„O, ce veste minunată!”, disc înregistrat de cunoscuta soprana Angela Gheorghiu alături de Orchestra Naţională Radio, condusă de dirijorul Tiberiu Soare, conţine 16 dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, printre care „Bună dimineaţa la Moş Ajun”, „Florile dalbe”, „Astăzi s-a născut Hristos” sau „Colindiţa”. Albumul de colinde româneşti recent lansat de soprana Angela Gheorghiu a fost elogiat de una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume – THE GRAMOPHONE – publicată la Londra din 1923, printr-un articol extrem de laudativ in numarul sau din 9 decembrie.

O „experienţă frapantă”, aşa caracterizează jurnalistul Jon Tolansky audiţia albumului, subliniind calitatea artistică deosebită, dar şi emoţia transmise prin colindele special orchestrate pentru vocea celebrei soprane. Alături de elogiul care este adus interpretării Angelei Gheorghiu şi aranjamentelor orchestrale, este menţionată Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare, a cărei interpretare este considerată ca fiind una splendidă.

Jurnalistul Jon Tolansky a lucrat cu cele mai mari case de discuri din lume şi posturi de radio ca EMI Classics, Decca Classics, Deutsche Grammophon, BBC, the CBC şi a realizat interviuri şi documentare cu artişti-legendă ca Grace Bumbry, Mirella Freni, Antonio Pappano, Luciano Pavarotti, Dame Joan Sutherland ş.a.

„O, ce veste minunată!” este un album înregistrat în luna septembrie 2013 la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Cameră Madrigal, dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga şi în Studioul ISV - Ines Studio & Video.

Albumul, lansat împreună cu Mediapro Music, este o coproducţie Fundaţia Angela Gheorghiu – Radio România – Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3, Bucureşti - Primăria Sectorului 3, Bucureşti. Produc

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°