Aniversăm în UE un deceniu de funcţionare a Uniunii Mo­netare (UM); este un mo­ment de judecată re­trospectivă, dar şi de meditaţie asupra anilor ce vin. Retrospecţia poate furniza satisfacţie celor care au mizat pe moneda unică. Aniversăm în UE un deceniu de funcţionare a Uniunii Mo­netare (UM); este un mo­ment de judecată re­trospectivă, dar şi de meditaţie asupra anilor ce vin. Retrospecţia poate furniza satisfacţie celor care au mizat pe moneda unică. Mai ales dacă se au în vedere teze care pre­ziceau soar­­ta vitregă a acesteia în condiţiile inexistenţei unei politici fiscale co­mu­ne şi ţinînd cont de o serie de evoluţii divergente între ţările ce compun UM. Un răspuns posibil la această citire favorabilă a deceniului trecut ar fi că perioada examinată nu este încă relevantă. De altfel, interesul mare acum este în a desluşi ce ne rezervă anii ce vin, dacă avem în vedere şi faptul că noile ţări membre ale Uniunii nu au posibilitatea de a alege să rămînă în afara zonei euro.

Comisarul Almunia, în pre­zen­ta­rea făcută recent în Parlamentul Eu­ropean, a evocat crearea de noi lo­curi de muncă, robusteţea zonei euro fa­ţă de turbulenţele de pe pieţele financiare. Este drept că unele cifre par să sprijine tonul optimist al co­misarului Almunia. Pe de altă parte, sînt date ce conturează un parcurs considerabil mai complicat pentru UM în anii ce vin. Presiunea în sus asupra preţurilor în UE are rădăcini atît pe latura ofertei, cît şi a cererii în spaţiul global; mă refer la efectele schimbării climatice asupra solurilor cultivabile şi ale ascensiunii economice a Asiei. Creşterea inflaţiei, inclusiv în zona euro, nu rezultă în principal din relaxări ale politicii monetare. Că Banca Centrală Europeană (BCE) şi alte bănci centrale au fost nevoite să injecteze lichiditate în sistemele financiare (pentru a combate riscuri sistemice) este adevărat, dar grosul cre