De-a lungul timpului, abordarile in medicina pentru tratarea bolilor psihice au fost diferite. Lobotomia, ca tehnica din cadrul psiho-chirurgiei, reprezinta una dintre cele mai controversate metode folosite in psihiatrie.
Acesta tehnica chirurgicala, numita initial leucotomie si care consta in deconectarea anumitor parti ale creierului pacientilor, a fost introdusa in practica medicala in anul 1935.
Inventatorul acestei practici terapeutice radicale si invazive este considerat a fi neurologul portughez Antonio Egas Moniz. In anul 1949, acesta a primit chiar Premiul Nobel pentru Medicina pentru "descoperirea valorii terapeutice a leucotomiei in tratatarea psihozelor".
Aceasta tehnica a suscitat rapid interesul mai multor specialisti ai vremii respective. In SUA, medicii Walter Freeman si James W. Watts au avut cea mai prolifica colaborare in acest acest sens.
Daca initial lobotomia se realiza prin perforarea scalpului (lobotomie prefrontala), acesti doi medici au reusit sa simplifice procedura, noua lobotomie numindu-se "transorbitala", deoarece instrumentul prin care se efectua operatia era introdus prin ridicarea pleoapei superioare.
Prin lobotomie se realiza sectionarea fibrelor de asociatie care leaga lobul frontal, precum si sectionarea fibrelor nervoase care leaga lobul frontal de talamus. Lobotomia a cunoscut un imens succes in anii '50, urmand o perioada de declin. Dupa anii '70 a inceput sa fie interzisa, considerandu-se ca poate antrena sechele grave si modificari nedorite in personalitatea pacientului.
Controverse: Sunt multi care considera ca aceasta tehnica reprezinta un esec, un experiment lamentabil facut pe creierul uman, care a fost posibil in contextul faptului ca nu existau tratamente satisfacatoare pentru majoritatea tulburarilor psihice. Prin lobotomie, diminuarea simptomelor b
