În timpul audierilor, potrivit unor surse demne de încredere, atât Vasile Avram, cât şi Sorin Ţerbea şi-au susţinut nevinovăţia.
Finanţatorul echipei din Târgu-Mureş a recunoscut că este prieten cu Avram, dar a spus că nu i-a oferit acestuia nicio mită. Ţerbea a confirmat că s-a întâlnit cu Avram în tribună, la meciul dintre FCM Târgu-Mureş şi Universitatea Cluj, din cadrul ultimei etape a sezonului trecut de Liga I, disputat la 21 mai 2001, şi că respectiva sumă de bani era destinată pentru achiziţionarea de mobilă, de gresie şi de faianţă, care ar fi trebuit adusă din Germania. De cealaltă parte, Avram a susţinut ideea că n-a primit deloc mită, că-l cunoaşte pe Ţerbea, cu care este prieten, dar că nu se simte cu nimic în neregulă.
Potrivit unui comunicat remis azi de către DNA, „la data de 21 mai 2011, în condiţiile exercitării atribuţiilor de serviciu ca supervizor la meciul de fotbal F.C.M. Tîrgu-Mureş - Universitatea Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I de fotbal, inculpatul Avram Vasile a primit de la inculpatul Ţerbea Sorin Ioan, prin doi intermediari, suma de 19.000 de euro în scopul delegării unor arbitri agreaţi de echipa de fotbal din Tîrgu-Mureş, la jocurile ediţiei de campionat 2011-2012. În aceeaşi împrejurare şi în acelaşi scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta Bucureşti-Tîrgu-Mureş şi retur, folos oferit de Ţerbea Sorin Ioan".
După audierile care au durat mai bine de două ore, decizia judecătorilor a rămas în pronunţare. Aceştia vor decide dacă cei doi învinuiţi vor fi sau nu arestaţi preventiv pentru 29 de zile.