Toţi cei care mi-au vrut răul – spune Vasile B. – au păţit-o. Nu că i-ar fi călcat trenul, fiindcă îmi puneau piedică în clasa a II-a, când eram slab şi nu puteam să vin cu taică-meu la şcoală. Dar golanul ăla, care-mi ţinea calea ca să-mi pună piedică şi să râdă împreună cu alţi golani din cartier, a scăpat cu viaţă din două accidente, unul de maşină şi altul de tren, fiindcă l-am iertat. Dar nevastă-sa, pe care a luat-o de cincizeci de kile, s-a făcut, pentru că aşa am vrut eu, de o sută douăzeci.
M-am născut cu acest har, că pot să le-o plătesc oamenilor care au fost răi cu mine fără nici un motiv, doar pentru că erau de felul lor răi. Însă am avut grijă să nu exagerez. Şi, mai ales, să nu ies vinovat. Şefului meu de birou, care-mi spunea tot timpul „Impotentul ăla de Vasile B.”, deşi chiar să fi fost impotent nu era treaba sa, i-am aranjat să vină acasă dintr-o delegaţie cu un sifilis prima-întâi. Sifilisul ăla global de care eşti sigur c-ai scăpat, numai când ai contractat altul şi mai global. Simt, de la mare distanţă, când e s-o păţească o persoană. Cum simt, n-aş putea să explic. E un talent ascuns de-al meu. Se lăuda şeful cu marile sale cuceriri din delegaţii. De la Bacău, de la Slobozia, de la Văcăuţi, de peste tot pe unde-şi aranja plecări. Când s-a dus la Tulcea, mi-am zis doar atât: Tulcea e port, în porturi, sifilisul e-n floare. Bravo, şefule, se face! Asta a fost tot.
Sigur, mi-ar fi plăcut să ştie de la cine i se trage, dar aici e problema, că n-am cum s-o dovedesc. Honoriu Vasilescu a fost măgar cu nevastă-mea de Revelion şi imediat a surzit de urechea dreaptă. Măcelarului, care-şi bate joc de mine cu măcelarii lui, fiindcă sunt civilizat şi cumpăr numai câte un cotlet, cine i-a trimis prin telepatie inspecţia sanitară când a vândut porc cu salmonela? Eu, bineînţeles. N-a vrut directorul să-mi mărească salariul asta e, n-a vrut