Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertizarea SUA: Intrarea în incapacitate de plată ar putea cauza o criză mai gravă decât cea din 2008

Publicat in BusinessMagazin, vineri 4 octombrie 2013 ·

 

Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată, în urma unui eventual eşec de a creşte plafonul de îndatorare a ţării, ar putea atinge proporţii catastrofale şi ar putea genera o criză financiară şi recesiune care să amintească de 2008 sau chiar mai rău, a avertizat, joi, Trezoreria SUA.

Impasul privind limita de împrumut a statului federal, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, ar cauza blocarea pieţelor monetare, prăbuşirea dolarului şi creşterea puternică a dobânzilor, se arată într-un raport al Trezoreriei, citat de cotidianul New York Times.

"Aşa cum am văzut şi în urmă cu doi ani, incertitudinea privind plata completă şi la timp a facturilor de către SUA afectează economia. Amânarea până în ultimul moment a creşterii plafonului de îndatorare este exact ce nu are nevoie economia americană - o rană autoprovocată, care face rău familiilor şi afacerilor", a afirmat secretarul Trezoreriei, Jacob Lew.

Lew a avertizat recent că Trezoreria va epuiza capacitatea de a împrumuta bani până la 17 octombrie. Oprirea parţială a activităţilor statului federal, după ce Congresul nu a votat bugetul pentru anul fiscal început la 1 octombrie, a alimentat temerile că legislativul american nu va ajunge în timp util la consensul necesar pentru a majora plafonul de îndatorare.

Raportul Trezoreriei arată că disputele refeitoare la creşterea limitei de îndatorare în 2011, decizie luată în ultimul moment, a afectat încrederea consumatorilor, avuţia populaţiei şi piaţa de capital, cu efecte şi în privinţa creditării şi recuperării economice.

"O estimare precisă a efectelor este imposibilă (...) iar situaţia actuală este diferită de cea din 2011, însă teoria economică şi experienţele anterioare sunt clare referitor la direcţia impactului: un şoc financiar puternic cu efect pe termen lung, precum cel care a început la sfârşitul anului 2011,

Articolul in BusinessMagazin >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 24 minute
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Probleme între Ben Affleck şi Jennifer Lopez, cei doi soți locuiesc separat / Ce au spus surse din anturajul cuplului

HotNews acum 10 minute
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat deşi amândoi se află în Los Angeles, potrivit mai multor surse din anturajul celor doi, scrie revista People, preluată de News.ro. Ben Affleck și Jennifer LopezFoto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 44 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Peste 8 milioane de accesări ale HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne

Mediafax acum 33 minute
Aproape 470.000 de persoane şi-au obţinut cazierul judiciar on-line, de la implementarea acestui serviciu pe platforma MAI, la începutul lunii februarie 2023. De asemenea, au fost înregistrate peste 365.000 de accesări în cazul celor care au fost in

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°