La videoconferinţă vicepremierilor Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea cu prefecţii, subprefecţii şi membrii Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă au fost analizate efectele fenomenelor meteorologice periculoase, situaţia operativă şi măsurile aplicate de către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi comitelele locale.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a precizat că şi în perioada următoare vor fi precipitaţii, în timpul zilei va fi soare, iar după-amiaza vor fi averse, iar cantităţile pot fi însemnate, la o valoare de 40 l/mp.
Va ploua sâmbătă şu duminică, iar începând de luni şi până miercuri ploile torenţiale revin, iar cantităţile de precipitaţii vor fi tot mai mari. Pentru sâmbătă şi duminică nu vom emite avertizări, însă este posibil ca pentru perioada 10-12 iunie să avem atenţionări meteorologice. Deocamdată nu putem preciza zonele afectate, însă în momentul în care vom cunoaşte cu precizie judeţele, vom emite aceste avertizări, a mai adăugat Ion Sandu.
Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut prefecţilor să rămână activate comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, dar şi pregătite de intervenţie.
Prefectul Anton Rohian a spus: "Nu am avut probleme la nivelul judeţului Maramureş ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase. Cantităţi mai importante de precipitaţii au căzut, în intervale scurte de timp, la Suciu de Sus - 21,2 l/mp, Copalnic -17l/mp, Cavnic-16 l/mp, Ocna Şugatag -12,8 l/mp.Nu au fost semnalate probleme în reţelele de distribuţie cu energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare. Membrii grupurilor de suport tehnic rămân în alertă, comitelele locale pentru situaţii de urgenţă sunt vor interveni dacă situaţia o va impune în sprijinul populaţiei."
Principalele cursuri de apă din judeţ au avut debite şi niveluri în creştere.Nu aşteptăm să ne confruntăm cu inundaţii pe princ