Două pensionare, una de 80 de ani şi o alta de 67 de ani, au fost atacate ieri, în jurul orelor amiezii, de mai mulţi adolescenţi, Ovidiu, Tiberiu şi Marius Varga. Primul incident s-a petrecut în Piaţa Petru Rareş, acolo unde îşi au sediul Prefectura, respectiv Consiliul Judeţean. Trei minori de 15 şi 14 ani s-au apropiat de Juliana M, de 67 de ani, şi sub pretextul că o întreabă cât e ceasul, i-au smuls lănţişorul de aur de la gât, în valoare de aproximativ 500 de lei. Două ore mai târziu, aceeaşi atacatori au mai dat o lovitură. Ei au acostat o femeie de 80 de ani care a făcut imprundenţa să treacă printr-unul din pasajele din Centrul Istoric în jurul orelor 14.00 şi i-au smuls geanta din umăr. Femeia s-a dus la poliţie şi a reclamat agresiunea, moment în care poliţiştii au realizat că este vorba de aceeaşi mici infractori, care au atacat şi în Piaţa Petru Rareş. „În urma verificărilor efectuate de judiciarişti s-a stabilit că tinerii ambelor fapte prezintă aceleaşi obiecte de vestimentaţie şi aceleaşi semnalmente”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Claudia Creţa.
Adjunctul comandantului IJP, comisarul şef Liviu Olariu spune că judiciariştii s-au mişcat foarte promt şi au reuşit să-i prindă imediat pe autorii tâlhăriilor, care vor fi duşi în faţa instanţei. Pentru că au sub 16 ani cei trei mici infractori nu pot fi arestaţi preventiv şi sunt cercetaţi în liberatate, deşi au mai fost în vizorul poliţiei în câteva cazuri de furt din locuinţe.
I nfracţionalitate în creştere
Potrivit unei statistici a IJP Bistriţa-Năsăud, în primele şase luni ale anului, 83 de minori au fost implicaţi în săvârşirea a 94 de infracţiuni. Dintre aceştia, 17 aveau vârste sub 16 ani. Comparativ cu anul trecut, numărul minorilor participanţi la infracţiuni este cu o treime mai mare în acest an, i