„De-o vreme, am prins a-mi da seama că, încă din primii ani de viaţă, am luat drept adevărate un mare număr de opinii false, şi că ceea ce am întemeiat, de atunci încoace, bazându-mă pe principii atât de prost asi­gurate, nu poate fi decât extrem de îndoielnic şi nesigur; astfel că, o dată în viaţa mea, va trebui să mă angajez cu toată seriozitatea să mă descotorosesc de toate opiniile pe care le-am acceptat până atunci să-mi ocupe încrederea, şi, dacă vreau să stabilesc ceva ferm şi definitiv în ştiinţe, să încep totul din nou, de la fundamente.“ (Descartes) Cu aceste cuvinte îşi începe gânditorul meditaţiile. De atunci încoace, omenirea a învăţat că progresul constă în perierea continuă a opiniilor, convingerilor şi fragmentelor cunoaşterii, corijând şi aruncând la coş multe din cele pe care prezentul le oferă drept adevăruri. Şi, de fiecare dată, pentru a fi siguri că nu greşim, este recomandabil să reluăm firul gândirii de la fundamente, prin acestea înţelegând în primul rând (nu şi în ultimul rând) partea de realitate la care te referi. În cazul nostru, este vorba despre aspecte ale realităţii sociale româneşti, care, prin tradiţii, filoane culturale, experienţă politico-socială, deşi are aspectele oricărei societăţi în general, are totodată atâtea aspecte specifice, care o deosebesc de alte societăţi, încât abordarea ei în mod identic cu alte societăţi înseamnă eroare. Şi asta deoarece specificităţile sunt cele care acţionează mai rapid, generalităţile având evoluţie lentă, pe termen lung. Dar efectul reacţiei imediate a specificului poate perverti evoluţia pe termen lu Publicitate ng a generalului. Foarte pe scurt, nu poţi transpune în mod papagalicesc ceva ce funcţionează fără fisură altundeva. Bunăoară, stupefianta iniţiativă oficială „Hai cu pâra!“ la averi. Societăţile suedeză şi americană nu au cunoscut dramatica recrutare în masă a populaţiei