Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profit brut de 144 milioane lei pentru Hidroelectrica

Publicat in Bursa, joi 18 aprilie 2013 ·

Hidroelectrica a înregistrat, în primul trimestru, un profit brut de 144 milioane lei. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli, Hidroelectrica a estimat, pentru anul 2013, un profit record de 434 milioane de lei la o producţie de doar 13 TWh, cu mult mai mare decât cel înregistrat de societate în 2010, când la o producţie de 20 de TWh compania a raportat un profit de doar 292 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, de la începutul anului, Hidroelectrica a reuşit să tranzacţioneze 4.100 GWh la un preţ mediu de 184 lei /MWh. "Dacă nu am lua în calcul preţul de 125 lei/MWh cu care Hidroelectrica vinde energie în piaţa reglementată pentru populaţie şi instituţii, atunci preţul mediu realizat de societate pe piaţa concurenţială şi piaţa de echilibrare este de 212 lei/MWh", au precizat reprezentanţii companiei.

La 31 martie 2013, Hidroelectrica avea 4.903 angajaţi faţă de 5.239 salariaţi la intrarea în insolvenţă. Procesul de redimensionare a organigramei va continua pentru a optimiza costul de producţie şi a garanta profitul bugetat în condiţiile scăderii consumului şi implicit a preţului energiei electrice, conform Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de energie.

În primul trimestru al anului 2013, a fost definitivată strategia investiţională a societăţii. Nu vor mai fi finanţate titlurile de investiţii istorice, ineficiente energetic, ci vor fi promovate proiectele de retehnologizare a marilor capacităţi hidroenergetice existente care după 50-60 de ani de operare necesită lucrări de reabilitare. Printr-o finanţare de 400 milioane de euro de la BERD şi Banca Mondială vor fi retehnologizate centralele hidroelectrice Dimitrie Leonida, Mărişelu, Vidraru şi Râul Mare Retezat cu o putere instalată de aproape 1000 MW. 103 companii din toată lumea au depus documentaţia de precalificare pentru retehnologizarea centralei de la

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum o ora
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum o ora
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

UPDATE-Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 39 minute
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Press Alert acum 56 minute
Foto: Arhivă Președintele Autorității Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și vor avea la dispoziție o tușieră. „În ceea

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 4 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

UPDATE Percheziții Constanța Procurorul Andrei Bodean instrumentează dosarul în care sunt anchetați trei asistenți de la morgă pentru luare de mită! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Cercetările continuă în cazul celor trei asistenți suspectați de luare de mită pentru manipularea cadavrelor, respectiv îmbălsămare, toaletare, îmbrăcare şi predare către aparţinători a corpurilor persoanelor decedate în spital. Aceștia au fost reți

Funcţionari de la Medicină Legală Constanţa, acuzaţi de luare de mită. Prejudiciul total este de 4 milioane de lei

Mediafax acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a efectuat, luni, împreună cu poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul de Investigare a Infracţiunilor Economico-Financiare cinci percheziţii domiciliare şi la sed

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°