Totul a început în deceniul patru al veacului al XV-lea, pe vremea Conciliului Ecumenic de la Basel. Cel puţin asta susţin cronicarii şi nu văd de ce nu le-am da crezare.
Totul a început în deceniul patru al veacului al XV-lea, pe vremea Conciliului Ecumenic de la Basel. Cel puţin asta susţin cronicarii şi nu văd de ce nu le-am da crezare. Se spune că în anticul Imbergässlein îşi aveau prăvăliile patiserii cetăţii renane, cei mai pricepuţi din acea parte de lume în prepararea unor sortimente de pîine cu diverse condimente. Dar, oricît de gustoase şi de pufoase ar fi fost aceste pîini, tot erau prea fruste pentru înalţii prelaţi, veniţi aici pentru a negocia unirea bisericilor răsăritene cu Roma. (Dacă e să stabilim timpul istoric, ar trebui să spunem că, între anii 1431 şi 1445, conciliul s-a ţinut consecutiv la Basel, Ferrara şi Florenţa – primii 9 ani fiind găzduit în cetatea helvetă.)
Pentru a răsfăţa papilele gustative ale prinţilor Bisericii, patiserii din Basel s-au întrecut imaginînd un preparat rafinat: “läckerli” – un sortiment de biscuiţi din miere, migdale, lămîi şi portocale zaharisite, aromaţi cu scorţişoară şi cuişoare.
Hypokras
Mult mai veche este reţeta unui vin aromat, specific aceluiaşi ţinut. Despre acesta se crede că avea efecte binefăcătoare pentru organism. De altfel, chiar numele lui sugerează acest lucru. “Hypokras” se pregăteşte din doi litri de vin roşu, fiert împreună cu 750 g de zahăr, 6 cuişoare, 5 g de pulbere de scorţişoară şi 5 g de nucşoară măcinată. După ce a dat în clocot, vasul se dă deoparte, iar vinul se lasă la rece pentru trei zile, după care se adaugă 100 ml de vin alb dulce (de Marsala), se strecoară prin etamină şi se pune în sticle care se închid ermetic. Se spune că, demult, în loc de zahăr se folosea un amestec de miere şi “vin cuit” (melasă obţinută prin fierberea unor fructe bogat
