Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anonymous va lansa un nou protest împotriva administraţiei închisorii Guantanamo

Publicat in Gandul, joi 9 mai 2013 ·

Colectivul de hackeri Anonymous a anunţat că va marca cele 100 de zile de grevă a foamei, care se desfăşoară la închisoarea Guantanamo, printr-un protest de trei zile, care are drept scop închiderea definitivă a facilităţii, relatează Russia Today.

Prizonierii închisorii Guantanamo Bay au intrat în greva foamei la începutul lunii februarie, în urma unor acţiuni discriminatorii, mai ales din punct de vedere religios, din partea administraţiei facilităţii. În prezent, peste 100 de deţinuţi refuză să mănânce, aproximativ un sfert dintre ei fiind hrăniţi cu forţa.

Grupul, foarte cunoscut pentru atacurile cibernetice cu tentă politică, lansează astfel un apel online, către persoanele din întreaga lume, care le împărtăşesc viziunea şi vor să-i ajute în demersurile lor.

“Guantanamo Bay trebuie închisă imediat, iar prizonierii ar trebui ori să fie repatriaţi, ori să fie supuşi unui proces de judecată corect, în cadrul unui tribunal. Guantanamo Bay reprezintă o crimă de război în plină desfăşurare. Anonymous nu va mai tolera această atrocitate. Suntem complet solidari cu greviştii din Guantanamo. Noi vom închide închisoarea”, au precizat hackerii în declaraţia lor.

În pledoaria postată în mediul online, grupul Anonymous condamnă Statele Unite pentru nerespectarea promisiunii preşedintelui Obama de a închide facilitatea, descrisă de aceştia ca fiind o tabără de concentrare şi “o ruşine pentru orice ţară civilizată”. Printre lucrurile condamnabile enumerate de grupul Anonymous se numără faptul că foarte mulţi prizonieri sunt încă reţinuţi, în ciuda documentelor care le garantează libertatea şi că un număr semnificativ de deţinuţi aflaţi în greva foamei sunt hrăniţi cu forţa, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a legilor internaţionale, potrivit sursei citate.

Chiar dacă nu au fost furnizate foarte multe detalii cu privire la acţiunile ce urm

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum 33 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării

News.ro acum 55 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 33 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 22 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 59 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Poliţia de Frontieră: Peste 200.000 de români şi străini şi peste 37.2000 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră în prima zi de Paşte

News.ro acum 27 minute
Peste 200.000 de cetăţeni români şi străini, şi peste 37.200 de mijloace de transport au tranzitat punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în prima zi de Paşte, transmite Poliţia de Frontieră. Astfel, pe 5 mai, poliţiştii de frontieră au e

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°