În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, Feodor Mihailovici Dostoievski, ale cărui opere au avut efect profund şi de durată asupra literaturii universale, a fost acuzat de complot împotriva regimului ţarist. Scriitorul era membru al Cercului Petrasevski, formaţiune ce promova o serie de acţiuni pentru refacerea din temelii a societăţii ruse. Ultima activitate a cercului a fost citirea, la 15 aprilie 1849, a “Scrisorii către N.V. Gogol” de V.G. Bielinski, ce cuprindea idei revoluţionare, atacuri anticlericale şi antiţariste.
Sub această acuzare, în noaptea dintre 22 şi 23 aprilie 1849, autorităţile au pătruns în locuinţa lui Dostoievski, în vederea executării mandatului de arestare a scriitorului, implicit a confiscării cărţilor şi hârtiilor sale.
La sediul jandarmeriei, care era însărcinată cu urmărirea infracţiunilor politice, a fost supus unor lungi interogatorii. În apărarea sa, Dostoevski invoca “...dorinţa de a face tot binele pentru patria mea, dorinţa de a face neîncetat ca ea să meargă spre desăvârşire…”, “... nici o voce să nu fie înăbuşită şi, dacă se poate, orice doleanţă să fie ascultată...”. Pe toată perioada anchetei ce a durat cinci luni, Dostoievski s-a aflat în detenţie preventivă la bastionul Alexeev al fortăreţei Petropavlovsk. La 30 septembrie, procesul începe în faţa tribunalului militar şi durează până la 16 noiembrie. Şi de această dată susţine ca “n-am acţionat niciodată cu gând rău împotriva guvernului, tot ce am făcut am făcut pe negândite şi de multe ori din întâmplare... Dacă am exprimat vreodată opinii libere, am făcut-o doar în cercul unor prieteni apropiaţi, care mă puteau înţelege şi puteau sesiza sensul celor spuse de mine...”.
Tribunalul militar îl condamnă, pentru vina de a nu fi denunţat răspândirea scrisorii lui Belinski, la denegrare, pierderea tuturor drepturilor
