Un ministru al sănătăţii inspectând circumscripţii şi dispensare din mediul rural – cum se numeau atunci – nu era fapt obişnuit. Iar când totuşi se întâmpla, o „brigadă de îndrumare şi control“ – desant de-altminteri anunţat – îşi făcea apariţia într-o localitate situată mai aproape de oraş şi mai săltată economic. Precumpăneau epidemiologi şi igienişti, pediatri, obstetricieni; nu lipseau tovarăşele de la sindicat şi de la Crucea Roşie. Ministrul adăsta la Sfatul Popular sosirea preşedintelui şi a secretarului de partid. Mă rog, o inspecţie pe toate „liniile“. După decembrie ’89, neobişnuit ar fi fost dacă vreunul din nenumăraţii ocupanţi ai fotoliului de la Sănătate şi-ar fi oprit BMW-ul în faţa vreunui cabinet cu medic – altă raritate – din vreo comună. Şi dacă motivul popasului n-ar fi fost, să zicem, o defecţiune de motor – eventualitate inacceptabilă pentru această marcă bavareză – prezenţa celor mai mulţi dintre miniştri s-ar fi chemat vizită şi nu inspecţie. Vizită, pentru că, oricât s-ar spune că la medicină – ca la fotbal – se pricepe toată lumea, nu cred că un licenţiat în alt domeniu (drept, finanţe, marketing etc.) – chiar dacă posesor de doctorate – poate întreţine un dialog pe teme profesionale cu un hârşit medic de familie, iubindu-şi îndeletnicirea vocaţională şi căutând să se ţină la curent cu noutăţile ei. Pentru mine, cel care întâmplător îl însoţeam pe ministrul sănătăţii, prof. dr. Victor Ciobanu, în judeţele Mureş şi Alba, discuţia sa cu distinşi colegi de medicină generală era prilej de mare satisfacţie intelectuală. Profesorul – un desăvârşit clinician – nu cerea să vadă registre. Solicita fişe de consultaţie ale pacienţilor şi, pe baza diagnosticului menţionat, purta un dialog paideic cu interlocutorul său. E adevărat, cu un vocabular ce părea preţios unora obişnuiţi doar cu basic -ul limbii române… Ne aflaserăm în Târgu Mureşul autumn