Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restricţii de circulaţie la camioane pe teritoriul Ungariei până duminică noapte

Publicat in Romania Libera, joi 14 martie 2013 ·

Automarfarele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de joi noapte şi până vineri noapte, în perioada sărbătorii Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, transmite corespondentul Mediafax.

Restricţia urmează să fie aplicată şi de sâmbătă noapte până duminică noapte. Poliţia de Frontieră Arad a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că se aplică restricţii de acces pe teritoriul Ungariei pentru camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone.

Conform sursei citate, nu se va putea trece graniţa în statul vecin cu aceste mijloace de transport de joi, ora 23.00 şi până vineri, ora 23.00.

"Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că la data de 15 martie în Ungaria se comemorează Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, fiind declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare", se arată în comunicat.

De asemenea, restricţia va fi aplicată de sâmbătă, ora 23,00 şi până duminică, ora 23,00, conform practicii obişnuite la sfârşit de săptămână.

Excepţie de la aceste restricţii vor face camioanele care transportă animale vii sau produse perisabile.

Pe perioada restricţiilor, şoferii au obligaţia să staţioneze în parcări de pe teritoriul României, anunţă autorităţile.

Pentru că în apropiere de vama Nădlac, unde traficul este cel mai intens, nu există sufieciente parcări, Poliţia de Frontieră şi Poliţia Rutieră vor lua măsuri de fluidizare a traficului, pentru că automarfarele vor staţiona pe marginea DN 7 până în momentul ieşirii din ţară.

Automarfarele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de joi noapte şi până vineri noapte, în perioada sărbătorii Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, transmite corespondentul Mediafax.

Restricţia urmează să fie aplicată şi de sâmbătă noapte până duminică noapte. Poliţia de Frontieră Ara

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°