Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Ce le spune un primar unor părinţi care se tem că ursul le-ar putea sfâşia odraslele pe drumul către şcoală: “Ce, v-am pus eu să faceţi copii?”

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Bestia de la Vârfuri a creat probleme grave şi în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, care la momentul acesta, nu are un microbuz şcolar destinat elevilor care în fiecare zi, merg pe jos, prin pădure, fiind în pericolul de a fi atacaţi de urs. Primarul nu se zbate nici el prea tare şi le reproşează părinţilor că au făcut copii.

După atacurile repetate ale ursoaicei în comuna Vârfuri, părinţii din satul Cârlăneşti au decis să nu îşi mai lase copiii la şcoală, de frică să nu se întâlnească cu fiara pe drum. Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa le-a cerut părinţilor să semneze un proces verbal, pe proprie răspundere, că îşi vor lua în fiecare zi copiii de la şcoală, în siguranţă. De cealaltă parte, părinţii spun că e doar o strategie a profesorilor şi a primăriei de a scăpa de responsabilitatea siguranţei copiilor.

„Era o coală albă, albă. Noi am semnat doar prezenţa la şedinţă. Am semnat fiecare părinte că am fost la acea şedinţă, nicidecum că am făcut declaraţii pe propria răspundere că ne luăm copiii în fiecare zi de la şcoală”, ne-a spus mama a doi elevi.

În urma incidentelor cu urşii, primăria „s-a îndurat de copii” şi a decis să transporte numai o parte dintre cei care învaţă de dimineaţă. Restul...Dumnezeu cu mila dacă dau nas în nas cu fiara.

“Vine Loganul, îi ia dimineaţa, fac două curse, după aceea îi iau pe cei din clasa pregătitoare şi îi iau pe cei de la 1-4 şi după asta, fiecare se descurcă cum poate”, ne-a spus altă mămică.

"De ce au făcut copii?!"

Oricum, primarul, care face şi pe şoferul de microbuz, de grijuliu ce este, le-a transmis părinţilor că nu este el vinovat că au făcut copii.

“Mai mult de atât nu pot să fac, poate să mă împuşte, nu mă mai faceţi să îmi dau drumul la gură. Merg pe jos numai acum, în miezul zilei, nu merg dimineaţa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum o ora
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 26 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°