Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sanitas dă în judecată Guvernul

Publicat in Romania Libera, marți 21 septembrie 2010 ·

Membrii Federaţiei Sanitas Cluj au anunţat că vor da în judecată Guvernul. Preşedintele Sanitas Cluj, Ştefan Roman, a declarat că sindicaliştii vor cere anularea actelor prin care le-au fost scăzute salariile cu 25 la sută. De asemenea, ei vor cere instanţei returnarea banilor pe care i-au pierdut de la intrarea în vigoare a legislaţiei referitoare la diminuarea salariilor bugetarilor şi până acum.

Merg până la CEDO

Sindicaliştii clujeni din domeniul sanitar sunt hotărâţi să meargă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a-şi găsi dreptatea. Ştefan Roman a spus că are loc o campanie de strângere de semnături, necesare pentru deschiderea acţiunii în instanţă şi a spus că mizează pe aproximativ 6.000 de persoane. Surse din conducerea Sanitas Cluj au spus că, deja, au fost centralizate peste 1.000 de semnături. "Dorim să se revină la salariile din decembrie 2009, cu toate sporurile aferente care existau. Mă refer la sporul de vechime, la indemnizaţiile de stabilitate, la indemnizaţiile de prevenţie sanitară, plus sporurile care se mai acordă la această oră", a declarat Ştefan Roman. Acţiunea în justiţie ar urma să fie deschisă la Tribunalul Cluj. Vor fi chemaţi în instanţă managerii spitalelor, dar şi reprezentanţiio Guvernului.

Membrii Federaţiei Sanitas Cluj au anunţat că vor da în judecată Guvernul. Preşedintele Sanitas Cluj, Ştefan Roman, a declarat că sindicaliştii vor cere anularea actelor prin care le-au fost scăzute salariile cu 25 la sută. De asemenea, ei vor cere instanţei returnarea banilor pe care i-au pierdut de la intrarea în vigoare a legislaţiei referitoare la diminuarea salariilor bugetarilor şi până acum.

Merg până la CEDO

Sindicaliştii clujeni din domeniul sanitar sunt hotărâţi să meargă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru a-şi găsi dreptatea. Ştefan Roman a spus că are loc o ca

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°