Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO O bistriţeancă transformă revistele şi ambalajele de la bomboane în gentuţe

Publicat in Adevarul, luni 18 februarie 2013 ·

De mai bine de jumătate de an o casnică din Bistriţa ajută la rotunjirea veniturilor familiilor reciclând şi transformând bucăţile de hârtie gentuţe. Şi-a descoperit pasiunea după ce a admirat ceva vreme un exemplar pe Internet, după care şi-a luat inima în dinţi şi a exersat până din mâna ei au ieşit accesorii cu adevărat deosebite.

Ştefania Boroczki are 31 de ani, este casnică şi are un băiat de 10 ani. A fost gimnastă de performanţă, dar a renunţat şi la sport şi la studiile superioare pe care le începuse.

A lucrat o perioadă la două saloane din municipiu, iar de ceva vreme confecţionează accesorii hand-made şi pune unghii tehnice. De departe, însă, piesele sale de rezistenţă sunt gentuţele pe care le confecţionează din hârtie, mai exact din de aruncăm după ce utilizăm: diferite ambalaje, reviste, ziare.

Şi-a descoperit pasiunea în toamna anului trecut când a văzut un asemenea exemplar pe Internet şi nu s-a lăsat până când nu i-a descoperit secretul şi l-a multiplicat pentru prietene şi mai apoi pentru străinii care îi apreciau munca.

Eu din asta trăiesc. Săptămâna aceasta am făcut patru genţi plic pe care le-am dat deja. Sunt destul de căutate şi parcă din ce în ce mai mult, spune Ştefania.

Bistriţeanca şi-a făcut cunoscute produsele exclusiv cu ajutorul unei pagini de Facebook, ajungând să aibă comenzi şi din Cluj-Napoca şi chiar şi de peste hotare. Au contat şi recomandările, clientele sale ducând vorba despre ineditele accesorii mai departe.

Ustensilele pe care contează Ştefania sunt: hârtia, indiferent de provenienţă, bandă adezivă şi aţă. Fiecare gentuţă are nevoie de aproximativ 600 de bucăţele de hârtie, care vine tăiată la o anumită dimensiune, învelită în bandă adezivă pentru a rezista la umezeală, împăturită şi mai apoi cusută.

Timpul de prelucrare necesar ajunge

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°