Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orice viata scrisa este o viata de roman

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 februarie 2008 ·

Nascut in 1980 la Timisoara, absolvent de jurnalism, Tudor Cretu a lucrat cinci ani ca moderator si realizator de emisiuni la TVR Timisoara. A debutat in revista Orizont in iulie 2000, iar in volum cu Dantelariile Adelei, Editura Mirton, in 2001. Patru ani mai tarziu, un nou volum de versuri, Obiectele oranj, i-a aparut la Editura Vinea. Recent, Cartea Romaneasca i-a publicat primul roman, Omul negru.

- Ce te-a determinat sa te incerci ca romancier?

- E un fel de determinare launtrica, fara o cauza concreta. Pur si simplu, la un moment dat, vine impulsul, simti nevoia, simti ca erupe ceva. Randul se lungeste de la sine, textul devine altceva, e ispita organica a povestii. A fost ceva lipsit de calcul strategic. Am ramas cu un anumit sentiment, in care cred foarte tare, al unei gratuitati salvatoare, pozitive a literaturii, ceea ce nu inseamna ca nu am, ca orice scriitor, o acuta nostalgie a comunicarii cu publicul si o dorinta feroce de a fi citit.

- Scrii ca sa rezisti vremii?

- Scrii ca sa rezisti ca om. Scrii pentru ca, pana la urma, unul dintre cele mai faimoase citate din Cioran e acesta: scrisul are valoare in masura in care amana o prabusire. Asta fundamenteaza si asta te face sa rezisti vremii, daca rezisti; nu ambitia de a-ti face un nume.

- In ce ritm scrii? Cand scrii? Cum scrii?

- De pe la inceputul lui 2007, cand am inceput sa lucrez la al doilea roman, am scris pana la a avea sentimentul ca fur sufletul realitatii, am ajuns pana la un fel de biografism esoteric, pana la a avea senzatia ca o zi nu este recuperata, ca mediocritatea din tot ceea ce inseamna rutina cotidiana nu este rascumparata si reinvestita decat dupa ce o scrii. A fost o experienta absolut uluitoare, fondatoare, pentru ca imi urmaream firul propriei vieti scriind, biografiindu-ma, grafiindu-ma: faceam un fel de fisa a zilei - cu liniut

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 26 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 59 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 4 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 18 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 38 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°