Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici cum se circulă pe şoselele din Maramureş!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 ianuarie 2011 ·

Pe toate sectoarele de drumuri naţionale şi judeţene traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă. Vremea s-a încălzit faţă de ziua precedentă, iar precipitaţiile căzute sub formă de ninsoare s-au transformat pe parcursul nopţii, în lapoviţă şi ninsoare.

Precipitaţiile au favorizat, noaptea trecută, condiţii de formare a poleiului pe DN 18 în Pasul Gutâi şi pe drumurile judeţene din zona localităţilor Câmpulung la Tisa, Bocicoiu Mare, Poienile de Sub Munte şi Firiza. Pentru combaterea poleiului, angajaţii secţiei de drumuri naţionale au răspândit 18 tone de material antiderapant iar cei de la secţia de drumuri judeţene au împrăştiat 65 de tone de material antiderapant. Pe un tronson de aproximativ 20 de kilometri, în Pasul Prislop, în zona localităţii Borşa este depus pe carosabil un strat de zăpadă frământată care măsoară între 0 şi 1 centimetru.

„De asemenea, angajaţii de la drumuri judeţene au acţionat noaptea trecută, pentru îndepărtarea gheţii formate pe acostament, în apropierea podurilor şi podeţelor, din zonele de deal şi de munte“, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt de la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş. Pe perioada de iarnă, DJ 109F rămâne închis, pe relaţia Cavnic-Strâmbu Băiuţ şi tronsonul DJ 183, pe relaţia care leagă zona Izvoare cu DN18, în Pasul Gutâi.

Temperaturile înregistrate au avut valori cuprinse între 0 şi 3 grade Celsius. Cantitatea maximă de precipitaţii a căzut în localitatea Cavnic, 6,2 l/mp. Vântul a prezentat intensificări la munte, unde a viscolit zăpada. În aceste momente, stratul de zăpadă măsoară 11 centimetri la Iezer, 10 centimetri la Cavnic şi Leordina şi 8 centimetri la Firiza şi Ruscova.

Pentru astăzi, prognoza meteorologică prevede o încălzire uşoară a vremii. Va ploua slab, pe arii extinse, îndeosebi pe parcursul nopţii, iar în zona montană pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 55 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 42 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°