Garda de Mediu Prahova a amendat Zoo Bucov cu 100.000 de lei pentru incidentul în care singurul cangur pitic din grădină, din rasa Benedict, a fost omorât de câini
Comisariatul Judeţean Prahova al Gărzii de Mediu a amendat cu 1 miliard de lei vechi Parcul „Constantin Stere", în subordinea căruia se află și Zoo Bucov, pentru incidentul în care singurul cangur pitic adăpostit în grădină a fost omorât de câinii comunitari.
Speedy fusese donat de o persoană particulară, din Suceava, care a sperat că animalul va avea condiții de trai mult mai bune la grădina zoo din Ploiești.
Povestea lui Speedy, cangurul de la Zoo Bucov, omorât de maidanezi
Cangurul de la Zoo Ploiești a fost mâncat de câinii maidanezi!
Gard nou și pază suplimentară la Zoo Ploiești, după moartea cangurului
Comisarii de mediu au constatat că, deşi gardul de protecţie al adăpostului era nou, si avea o înălţime de 1,8 metri, era rupt în anumite locuri, fapt care a permis ca maidanezii să intre până lângă țarcul cangurului.
Garda de Mediu a dispus și împrejmuirea întregului perimetru al Grădinii Zoologice si asigurarea pazei pe timp de noapte, pentru prevenirea apariţiei unor incidente similare.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!