Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căutări în van în cazul copilului dispărut la Rânca

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 iulie 2009 ·

Ieri s-a împlinit o săptămâne de la dispariţia copilului Costea Velcev, în vârstă de şapte ani, din Rânca, Gorj. Eforturile susţinute nu au dus la nici un rezultat. Copilul a fost căutat în fiecare zi în teren s-au folosit şi câini, iar la operaţiuni au participat zilnic, cel puţin 60-70 de oameni. Căutările au fost reluate azi, folosindu-se trei câini odihniţi, aduşi de la institutele chinologice din Dolj şi Sibiu, care îi înlocuiesc pe ceilalţi doi, antrenaţi special pentru depistarea cadavrelor.

Potrivit lui Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, cei doi câini care l-au căutat vreme de trei zile pe copilul Costea Velcev, dispărut din staţiunea Rânca, au obosit şi nu mai dau randamentul aşteptat. „Terenul este foarte accidentat, iar câini au obosit, au făcut febră musculară şi trebuie înlocuiţi. Au mai fost aduşi doi câini de la Sibiu şi unul de la Dolj, care vor începe căutările. Aceasta este cea de-a opta zi de căutări, toate finalizate fără rezultat. Practic nu avem nici un indiciu, nici o urmă găsită în teren. Dar continuăm căutările“, a spus Daniel Tică.

Copilul nu are nici un fel de dizabilităţi

Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj a făcut câteva precizări pentru evz.ro: "În primul rând copilul nu are nici un fel de dizabilitaţi psihice sau fizice. Este un copil care vorbeşte rusă şi înţelege greu şi implicit comunică greu, în română. Nu are dificultăţi motorii, doar că este un copil care nu are antrenament fizic, nici condiţie fizică şi căruia nu-i place să meargă. Bunicii spun că mergea, pe jos, un kilometru după care vroia acasă, pentru că îl dureau picioarele".

Câinii nu găsesc urmele copilului

Şeful salvamontului a mai spus că echipele de căutare s-au reorganizat, pentru că s-au întâlnit cu urşi. "Grupurile trebuie să fie mai mari. Avem

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 34 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 18 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°