Luna asta împlinesc un număr ameţitor şi aproape indecent de ani de cînd m-am căsătorit.
Ce poate urma, după o asemenea introducere, decît „Mulţi înainte!“ şi „Pe atunci erau alte vremuri, alte mentalităţi...“. Într-adevăr, erau. Cum am început facultatea pe vremea răposatului, exista, încă din primii ani, frica de... repartiţie. Repartiţia guvernamentală obligatorie era un bau-bau care, vrînd-nevrînd, te făcea atent, de la început, şi la problema matrimonială: în sensul că, dacă tot te hotărai s-o rezolvi, trebuia s-o faci înainte de sfîrşitul facultăţii, altfel riscai să-ţi pierzi de tot alesul.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Plus că, pe lîngă frica asta, exista şi o mai mare presiune socială. Un fel de frică socială, i-aş putea spune, de gura şi opinia societăţii: un om neînsurat nu putea fi considerat integrat social, realizat, pe linie... De altfel, dacă erai divorţat, puteai avea probleme la „locul de muncă“. Şi, iarăşi, mai presus de toate aceste presiuni sociale şi ideologice ale epocii, exista un soi de prejudecată privind... amorul liber. Nu că nu s-ar fi practicat, Doamne fereşte, pe unde vrei şi pe unde nu vrei, la toate... nivelurile: doar că nu pe faţă. Întreprinderile socialiste erau împînzite de idile subterane; pe faţă, însă, toţi oamenii muncii erau soţi exemplari... Mai era o cauză, mai concretă şi mai serioasă, pentru care părinţii îşi sfătuiau copiii să nu practice amorul liber prea devreme: lipsa metodelor de contracepţie şi faptul că avorturile erau ilegale. În atare situaţie, o sarcină neprevăzută şi nedorită, în liceu, să zicem, îţi strica viaţa. Sau ţi-o punea, la propriu, în pericol, dacă încercai formule neconvenţioanle, gen sonde.
Ca atare, mai de voie, mai de nevoie, pe vremea aceea, a tinereţii mele, oamenii erau mai puritani. Mai conservator
