Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu se aventureze pe creste în această perioadă, pentru că există pericolul producerii de avalanşe. Cei care sunt mai curajoşi şi vor totuşi să admire frumuseţea muntelui în această perioadă trebuie să fie echipaţi corespunzător, iar din rucsac nu trebuie să le lipsească trusa de prim ajutor şi telefonul mobil. „Mai ales pe creste este de preferat să evităm în aceste zile traseele montane. Totuşi, cei care se încumetă să urce pe creste trebuie să fie bine echipaţi, mai exact să aibă bocanci de iarnă şi colţari, să aibă în rucsac o trusă de prim ajutor şi telefon mobil şi să nu plece pe munte singuri”, ne-a declarat Ciprian Cândea, de la Serviciul Salvamont Braşov.
Iubitorii muntelui trebuie să anunţe, în prealabil, cea mai apropiată unitate salvamont despre traseul pe care intenţionează să-l urmeze şi să nu se abată de la poteci.
Potrivit salvamontiştilor, risc de avalanşe există în Munţii Bucegi, Postăvarul şi în Făgăraş, în special la peste 1.800 de metri altitudine. Cu alte cuvinte, pe numeroase pante suficient de înclinate, stratul de zăpadă este mediu sau puţin stabilizat. Declanşările sunt posibile chiar în condiţiile unei slabe supraîncărcări şi pe numeroase pante. În anumite situaţii sunt posibile unele declanşări spontane de avalanşe medii şi câteodată chiar avalanşe mari. La staţiile meteorologice, stratul de zăpadă măsoară 1,55 m la Bâlea-Lac, 1,50 m la Vârful Omu, 1,00 m la Postăvaru, 48 cm la Sinaia, 47 cm la Predeal şi 40 cm la Fundata. Salvamontiştii îi avertizează pe turişti să nu se aventureze pe creste în această perioadă, pentru că există pericolul producerii de avalanşe. Cei care sunt mai curajoşi şi vor totuşi să admire frumuseţea muntelui în această perioadă trebuie să fie echipaţi corespunzător, iar din rucsac nu trebuie să le lipsească trusa de prim ajutor şi telefonul mobil. „Mai ales p