O americană de 50 de ani a fost arestată, la puţine clipe după ce a spus "'da" în faţa altarului, scrie Huffington Post. Site-ul a intrat în posesia fotografiei pe care autorităţile i-au făcut-o lui Tammy Lee Hinton, în momentul arestării, când aceasta încă purta rochia de mireasă.
Huffington Post scrie că poliţia din Michigan a primit un pont anonim că Hinton, care între timp se mutase în Florida, se va întoarce în Michigan pentru a se căsători. Astfel, imediat după ceremonia de căsătorie de la o biserică din statul Michigan, Hinton a fost arestată de doi poliţişti, sub acuzaţia de furt de identitate, care s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani.
Autorităţile spun că, în momentul în care au ajuns la secţie, i-au oferit femeii ocazia să se schimbe din rochia de mireasă, însă aceasta a refuzat.
După ce a plătit cauţiunea şi a fost eliberată din închisoare, Hinton a fost de negăsit şi nu s-a prezentat la audierea programată în ziua următoare.
O americană de 50 de ani a fost arestată, la puţine clipe după ce a spus "'da" în faţa altarului, scrie Huffington Post. Site-ul a intrat în posesia fotografiei pe care autorităţile i-au făcut-o lui Tammy Lee Hinton, în momentul arestării, când aceasta încă purta rochia de mireasă.
Huffington Post scrie că poliţia din Michigan a primit un pont anonim că Hinton, care între timp se mutase în Florida, se va întoarce în Michigan pentru a se căsători. Astfel, imediat după ceremonia de căsătorie de la o biserică din statul Michigan, Hinton a fost arestată de doi poliţişti, sub acuzaţia de furt de identitate, care s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani.
Autorităţile spun că, în momentul în care au ajuns la secţie, i-au oferit femeii ocazia să se schimbe din rochia de mireasă, însă aceasta a refuzat.
După ce a plătit cauţiunea şi a fost eliberată din închisoare, Hinton a fost de negăsit şi nu s-a p