Uneori, obiectele exoticului, ale străinului, ale straniului şi ale extravaganţei de care nu ne putem sătura ne ajung sub ochi într-un muzeu sau un album. Alteori, ne intră în casă în căutarea raftului cu mărturii de călătorie. Dar mai există şi obiectele curajoase, perseverente şi abile, care îşi află drumul în contexte nepotrivite şi neprielnice. Şi cum corpul e vehiculul ideal de expunere şi de exprimare, obiectele se stabilesc aici, pregătite de nişte afirmaţii la fel de curajoase şi consecvente.

Este un accesoriu alb murdar al cărui fond e întretăiat de multiple pătrate negre. Anostul combinaţiei cromatice e îmbrăţişat generos de ciucuri fără vlagă şi totul susţinut de un aer de indolenţă cronică şi de ineleganţă stridentă. A fost transplantat din mediul lui nativ spre a servi ideologic şi boem şi a devenit unul din eroii vestimentari ai contemporaneitaţii. Kefieh-ul sau kefia, articol din pînză, tradiţional masculin, purtat pe cap sau în jurul gîtului în ţările arabe, şi-a găsit de mult paşaportul pentru vest. În anii ’70 şi mai ales la mijlocul anilor ’80, kefieh-ul s-a instalat cu hotărîre şi nonşalanţă în codurile vestimentare ale Vestului. De import palestinian, această pînză a cucerit pieţele capitaliste, sosind la timp spre a susţine isteria specific propalestiniană şi generic anti-americană, endemică în rîndul tineretului stîngist sau, pur şi simplu, remarcabil de confuz. Variaţiunile cromatice care au urmat, reprezentînd diferitele facţiuni teroriste (protocolar denumite "politice") ale palestinienilor au apărut ca ecou la Intifada din 1987, iar, în Vest, ca manifestare a lumii libere faţă de ceea ce lumea liberă furios numeşte oprimare şi nedreptate. Din primele clipe ale descinderii sale, kefieh-ul le-a amintit occidentalilor, constant preocupaţi de soarta drepturilor omului, de ruda lor săracă din teritoriile palestiniene şi de satana