Preşedintele Comitetului Olimpic Sportiv Român, Octavian Morariu, a răspuns luni acuzaţiilor venite din partea preşedintelui suspendat al FR Box, Rudel Obreja. Acesta din urmă a spus săptămâna trecută că Morariu este în sluga Asociaţiei Internaţionale a Boxului Amator, cu care Obreja se află în conflict.
"Nu am dorit iniţial să răspund acestui atac josnic, aceste agresiuni verbale incalificabile. Dar mă simt obligat să o fac pentru a răspunde solicitărilor venite din partea adevăratei familii a boxului românesc. Într-adevăr sunt în slujba cuiva, şi anume a sportivilor, în particular şi a intereselor sportului românesc în general. În schimb, Rudel Obreja este un distrugător al boxului românesc amator", a spus Morariu.
"Dacă cineva calcă pe cadavre, acela nu sunt eu, ci acei conducători care uită pentru ce au fost aleşi şi, cu demagogie obraznică şi persistentă, deturnează eforturile tinerilor", a mai spus preşedintele COSR.
Acesta a precizat că Rudel Obreja ştia de avertismentele venite din partea AIBA "dar le-a ignorat cu bună ştiinţă, periclitând participarea boxerilor români la Jocurile Olimpice de la Londra".
De asemenea, Morariu, alături de Francisc Vaştag, Leonard Doroftei şi alţi foşti sau actuali oficiali ai FR de Box, i-au trimis preşedintelui AIBA, Ching-Kuo Wu, o scrisoare în care îi solicită acestuia să amâne dezafilierea FR Box, dacă Rudel Obreja va renunţa la funcţie până la 1 septembrie.
Scrisoarea mai este semnată de Titi Tudor, Stelian Sandu, membrii în Comitetul Executiv al FR Box, Fănel Trandafir, vicepreşedinte al federaţiei, Marius Merişan, preşedintele secţiei de box a clubului Rapid, Robert Băeatu, fost antrenor federal, Constantin Martiniuc, fost preşedinte al comisiei de disciplină a FR Box, Marin Ivana, preşedinte al clubului de box "Patrick Ivana", Alec Năstac, medaliat olimpic, şi Marcel Boboc, preşedintele Asoc