Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii, cei mai mari artişti

Publicat in Jurnalul, duminică 22 martie 2009 ·

Cei mai fericiţi pitici se mai pot bucura şi astăzi de joacă şi creaţie la târgul destinat lor, organizat în pavilionaul central Romexpo.

Kidex 2009, deschis în perioada 19-22 martie, îi aşteaptă pe micuţi să se bucure de cântece, mii de jucării şi de atelierele de creaţie de la standul Fundaţiei "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României, unde meşterii populari îi învaţă secretele lor. Olimpia Dimitru le dezvăluie arta olăritului, Corina Anuţa le împărtăşeşte secretele broderiei, Ana Ponta îi ajută să-şi facă singuri tradiţionalele păpuşi de cârpă, iar Elena Jelescu şi Maria Broscaru îi îndrumă în realizarea primelor picturi.

Copiii cu vârste între 5 şi 15 ani se pot întrece aici în meşteşuguri, de la 10:00 până la 18:00, iar cei mai buni dintre ei vor fi premiaţi. Partener tradiţional al acestui eveniment, Fundaţia "Dan Voiculescu" pentru Dezvoltarea României este prezentă la această ediţie a târgului cu un program special şi cu numeroase surprize pentru copii.

ZIUA PREMIILOR

Cele mai reuşite obiecte realizate de micuţi vor fi premiate astăzi, în cadrul concursului "Colorează pentru iepuraş". Tot în cadrul târgului Kidex, grupul vocal "Steluţele Europei" i-a încântat pe vizitatori în aceste zile cu momente artistice pregătite de membrii Clubului de Excelenţă "Dan Voiculescu". Printre surprizele şi premiile pe care organizatorii Kidex le-au pregătit pentru mămici, tătici, bone şi bunici, dar în special pentru cei mici, se numară Tombola bebeluşului, Tombola Frumuseţii, la care mămicile au şansa de a câştiga 100 de cupoane constând într-o şedinţă gratuită de coafură şi manichiură.

La Foto-chic, în laboratorul profesionist de la Kidex, vor fi realizate fotografii gratuite, la minut, cu cele mai haioase zâmbete ale copiilor care vin să viziteze târgul. Pe scena Kidex, piticii artişti vor prezenta spectacole,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°