Guvernul nu are nici un plan pentru 2010 şi continuă să meargă la ghici pe mâna BNR, care încearcă să vadă dacă se dezmorţeşte creditarea la vreun nivel al dobânzii de politică monetară. Din nefericire, nu reducerea dobânzilor este soluţia, ci scăderea taxelor. Am scris acest lucru încă din ianuarie 2010 în primul meu editorial apărut în acest an la Jurnalul Naţional. Vă propun să-l revedeţi.
Reluarea creşterii economice depinde, într-adevăr, de consum şi investiţii. Dar calea prin care să se obţină resuscitarea cererii nu are legătură cu scăderea dobânzilor, ci cu reducerea taxelor. Ca dovadă, dobânda de politică monetară s-a micşorat în 2009 fără nici un efect în planul PIB. Singurele care au profitat de pe urma reducerii dobânzilor au fost entităţile vulnerabile ale sistemului financiar, care au supravieţuit împrumutându-se din ce în ce mai ieftin de pe piaţa interbancară. Chiar dacă acest lucru n-a fost unul bun.
Dobânzile ar fi trebuit să rămână sus, pentru că, dacă nu forţezi închiderea activităţilor nerentabile, ci le ţii artificial în viaţă cu ajutorul politicii monetare, nu ai cum să încurajezi restul şi rişti în final să îngropi tot.
Aşadar, în locul scăderii dobânzilor, ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar desfiinţarea unor taxe pentru a stimula investiţiile. Ca să achiziţionezi ceva acum trebuie să fii sigur că nu te costă, fiindcă altfel nu cumperi. Iar pe baza unor dobânzi înalte s-ar fi gestionat strâns cheltuielile. Şi, în fine, o reducere a preţului activelor, coroborată cu dobânzi mari, ar fi generat fluxuri investiţionale.
Dacă dezvoltatorii vor să-şi vândă casele noi n-au decât să le micşoreze preţul şi să le ofere străinilor, pentru că printre români e greu să-şi găsească clienţi când şomajul creşte...
Din păcate, nu o scădere a taxelor se pregăteşte (aşa cum se vede în cele mai multe ţă