Victor Cristea a văzut ”Poziţia copilului”, ultimul film a lui Călin Peter Netzer. Nu i-a plăcut. E dreptul lui, nimeni nu poate să-i facă vreun reproş pentru asta. Filmul lui Netzer a câştigat ”Ursul de aur” la Festivalul internaţional de la Berlin, una dintre cele mai prestigioase competiţii europene şi mondiale, şi a fost ales să reprezinte România în cursa pentru premiul Oscar.

Nici premiile şi nici succesul de anvergură de care se bucură filmul în cele 20 de ţări în care a fost deja cumpărat nu sunt argumente care să constrângă un spectator să se bucure de un film care nu este pe gustul lui.

Dacă Victor Cristea s-ar fi mulţumit să-şi exprime dezamăgirea despre o peliculă care pe alţii i-a încântat, discuţia s-ar fi încheiat la punctul din finalul paragrafului de mai sus şi niciun cuvânt nu şi-ar mai fi avut rostul. Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Victor Cristea nu este un spectator oarecare, el nu merge la film, sau la teatru (dacă merge), nu citeşte o carte (dacă citeşte), nu intră într-o sală de expoziţie (dacă intră) ca un simplu consumator de artă. El nu se reprezintă doar pe sine – el este parlamentar, calitate în care se simtă responsabil în faţa cetăţenilor care au avut încredere în el şi l-au votat şi pe care trebuie să-i apere de Rău, în orice formă s-ar manifesta el. ”Poziţia copilului” este una din ipostazele în care Răul ne aţine cale: ”Cu câteva luni în urmă am văzut cu un coleg de-al meu un film, 'Poziţia copilului'. Am vrut să ies din sală când a început filmul.... Cu cuvinte atât de urâte.... Noi ne chinuim să dăm o educaţie copiilor la şcoală şi în filmul ăla numai nişte obscenităţi, trivialităţi, înjurături... Copilul către mamă, îi spunea tot felul de lucruri urâte. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru?”... Am preferat să reproduc fr