Premiile Academiei Franceze din acest an cuprind la secţiunea Literatură şi filosofie numele Ancăi Vasiliu, căreia i s-a acordat, la 5 decembrie 2013, Premiul „Montyon“ pentru volumul Images de soi dans l’Antiquité tardive,în semn de recunoaştere a calităţilor filosofice şi literare.
Premiul Academiei Franceze este o recunoaştere a drumului excepţional pe care l-aţi parcurs în mediul academic francez. Vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre cartea premiată, care ştiu că face parte dintr-o serie dedicată „esenţei şi evidenţei vizibilului“, din care în limba română a apărut deocamdată doar volumul Despre diafan (Polirom, 2010).
Premiul „Montyon“ nu este singurul premiu al Academiei Franceze. Există mai multe premii, mai vechi şi mai noi, unele decernate unei singure lucrări, altele acordate pentru întreaga operă a unui om de cultură. Anual sunt recompensaţi astfel 70 de oameni de cultură de expresie franceză din domeniile umaniste şi ştiinţifice. Cartea Images de soi dans l’Antiquité tardive, apărută în octombrie 2012 la editura Vrin, face parte dintr-o serie care a început într-adevăr cu cartea despre diafan pe care o menţionaţi. Dar între cartea despre diafan şi trilogia din care face parte Images de soi s-au scurs 10 ani. Prima este teza de doctorat rescrisă pentru publicare şi apărută la sfârşitul lui 1997 la Vrin şi în 2010 la Polirom, în traducere. Ultimele trei cărţi, Dire et voir. La parole visible du Sophiste (Vrin), Eikôn. L’image dans le discours des trois Cappadociens (PUF) şi Images de soi (Vrin) au apărut în 2008, 2010 şi 2012. În aceste trei volume, cercetarea se deplasează de la o analiză aristoteliciană a imaginii ca obiect al văzului şi al imaginaţiei către trei zone de reflecţie şi de analiză textuală a rolului jucat de imagine la Platon şi în tradiţia filosofiei platoniciene, la sfârşitul Antichităţii.
Primul volum din ace