Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile, singurele pe crestere la Bursa

Publicat in Curierul, joi 28 iulie 2005 ·

Sedinta de tranzactionare de ieri de la Bursa de Valori nu a fost foarte diferita fata de cea precedenta, exceptie facand, insa, segmentul SIF-urilor. Aici, cursurile celor cinci societati de investitii au revenit pe crestere, lucru permis de scaderile din ultimele zile. Daca BET-FI s-a apreciat cu aproape doua procente, anuland scaderea din ziua precedenta, BET si BET-C si-au continuat declinul. Primul, cu 0,30 la suta, iar al doilea, cu 0,02 la suta.

Lichiditatea bursiera a crescut, la randul sau, cifrandu-se la 14,3 milioane lei. SNP Petrom a revenit in fruntea emitentilor cu cel mai mare rulaj de la Bursa, valoarea tranzactiilor realizate cu acest emitent depasind 5,8 milioane lei. Rulajul spectaculos realizat de acest emitent se datoreaza unei tranzactii cu un pachet de 10 milioane actiuni, realizata in jurul pranzului, a carei valoare se apropie de cinci milioane lei. Cotatia SNP Petrom a urcat, astfel, cu 1,52 la suta pana la pretul de 0,4680 lei pe actiune.

A doua in topul celor mai tranzactionati emitenti a fost SIF Moldova, cu un rulaj de putin peste doua milioane lei si o crestere de 0,85 la suta a cotatiei, inchizand la 1,1800 lei pe actiune. Cea mai mare apreciere de pe piata SIF-urilor a apartinut, insa, SIF Transilvania, cu o apreciere de 2,05 la suta, pana la valoarea de 1,4900 lei pe actiune. SIF Muntenia nu a fost nici ea prea departe, cu o crestere de 1,56 la suta, pana la un pret de inchidere de 0,9750 lei pe actiune. Desi au fost tranzactionate pana in jurul orei 13.30, la categoria a II-a, cele mai multe transferuri s-au facut cu actiunile Rompetrol Rafinare Constanta. Actiunile RRC s-au tranzactionat intr-un volum de 6.801.000, cu o valoare totala de 657.155 lei, la un pret de inchidere de 0,0955 lei pe actiune, in scadere cu 1,95 la suta.

Piata se va stabiliza pe un usor trend de scadere, sustin brokerii

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 26 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 26 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

News.ro acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic pentru cel de-al treilea mandat de prim-ministru al Croaţiei şi a adăugat că aşteaptă cu nerăbdare să conosolideze în continuare cooperarea bilaterală şi cea din cadrul UE şi NATO. Parlament

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut

Mediafax acum 3 ore
Polonia va cheltui 2 miliarde de lire sterline pentru a face graniţa estică de netrecut. Este vorba în special despre frontiera cu Belarus şi Rusia. În zonă există deja un gard de mari dimensiuni.

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 3 ore
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°