- Da' cîţi ani are D.? - Doi ani şi trei luni. - Şi îl dai deja la gradiniţă? - Nu, abia la toamnă, dar mă interesez de pe acum, că nu e deloc simplu. Grădiniţele particulare au tot felul de oferte - la tot felul de preţuri, bineînţeles -, de la limbi străine la cursuri de autoapărare. - Cursuri de autoapărare la trei ani? - nu-mi vine mie să cred. Îmi şi imaginez un războinic peltic făcînd o eschivă ŕ la Van Damme dacă vrei să-l pui pe oală... E opt dimineaţa. Stăm la o cafea într-un bar din centrul unui oraş de provincie aşteptînd să vină persoana de la primărie cu care avem treabă. Între timp, vin doi băieţi cu ochelari de soare, care au coborît dintr-un BMW sport, şi comandă zgomotos cîte un whisky cu cola. Sună mobilul. Unul dintre ei răspunde, apoi începe să se agite furios prin bar înjurînd de mama focului. Se consideră, evident, pe terenul lui, căci nu se sinchiseşte cîtuşi de puţin de ceilalţi clienţi. Într-un final, aruncă mobilul de masă, spărgînd în bucăţi paharul de whisky. Fără să scoată un cuvînt, chelneriţa îi aduce alt pahar. Cei cîţiva clienţi matinali îşi citesc tăcuţi viitorul în ceştile de cafea. La radio se tot repetă următorul refren: Da' te rog, băiatul meu, Că ce-o mai fi, răspund eu. Tu bate rău pe duşmani, C-am acasă saci de bani. - Vezi de ce vreau să-l dau pe D. la cursuri de autoapărare de la trei ani? - îmi şopteşte colega mea, zîmbind cu jumate de gură. Am plecat din oraşul cu pricina de-abia pe seară. Cîteva ore a urmat, ca de obicei, inevitabilul "duel pe autostradă": claxoane nervoase, fază lungă şi depăşiri în forţă. De cîte ori trebuia să trec şi eu pe banda a doua mi se strîngea inima şi mă uitam bine ca nu cumva să existe pe o rază de cîteva sute de metri vreun "posesor al benzii" care să se năpustească în mine cu faruri şi claxoane că am îndrăznit să-i stau în cale, să-i încalc "teritoriul". Ca de obicei, m-a scos di