La 3 februarie 1989, o lovitură de stat punea capăt celei mai longevive dictaturi pe care o cunoscuse până atunci America Latină: după 35 de ani de pu­tere absolută, Alfredo Stroessner era debarcat de la conducerea Paraguayului.

Vântul schimbărilor democratice sufla şi în afara lagărului socialist. În patru decenii de război rece, totalitarismul şi teroarea nu fuseseră mo­no­polul unei singure tabere. Sprijinite de Washington, dictaturile anticomuniste sud-americane rivalizaseră în materie de crime şi abuzuri cu stali­nismul cel mai sângeros.

Lovitura de stat din Paraguay prefigura din multe puncte de vedere soarta regimului Ceauşes­cu. La fel ca şi liderul de la Bucureşti, Alfredo Stro­essner refuzase să se schimbe o dată cu timpurile, chiar dacă, în jurul său, lumea se transforma din temelii.

Statele Unite nu mai tolerau practicile pe care altădată le încurajaseră discret. Vechii săi aliaţi din America Lati­nă adoptau, la presiunile Washingto­nului, reforme democratice. În Ar­gentina, Brazilia şi chiar în Chile viaţa politică se liberaliza accelerat.

Stroessner nu era, însă, dispus să renunţe la statutul de conducător om­ni­potent al Paraguayului. Numai forţa armelor l-a putut îndepărta pe cel supranumit "El Excelentissimo".

Lovitura de stat a fost condusă de ge­neralul Adreas Rodriguez, cuscrul dictatorului (fiica lui Rodriguez era mă­ritată cu unul dintre fii lui Stroessner).

Conspiratorii plănuiseră să-l ares­teze pe preşedinte la locuinţa amantei sale, unde securitatea era mai puţin drastică. Avertizat în ultima clipă, dictatorul s-a întors în grabă la palatul prezidenţial de la Asuncion. Peste 500 de militari au murit în timpul ase­diului care a urmat.

Alfredo Stroessner a fost în cele din urmă capturat, dar i s-a permis să pă­ră­sească ţara. A găsit refugiu în