Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volumul tranzacţiilor din sectorul bunurilor de larg consum s-a redus în al doilea trimestru

Publicat in Bursa, luni 19 august 2013 ·

Activitatea de tranzacţionare din sectorul bunurilor de larg consum s-a redus semnificativ în cel de-al doilea trimestru, faţă de primul trimestru, înregistrând cel mai mic volum trimestrial din ultimele douăsprezece trimestre analizate, potrivit unui comunicat al EY România.

Valoarea totală declarată a tranzacţiilor a cunoscut, de asemenea, o scădere considerabilă, deşi au existat trei tranzacţii majore anunţate în cursul acestui trimestru.

Cu toate acestea, se estimează o revenire uşoară a creşterii volumului tranzacţiilor în cel de-al treilea trimestru din 2013. Aceste fluctuaţii trimestriale, chiar dacă uneori mai pronunţate, se înscriu în estimările EY de ameliorare graduală a activităţii de tranzacţionare.

Conform EY, în trimestrul al doilea, au fost anunţate 294 de tranzacţii în domeniul bunurilor de larg consum, în scădere cu 15% faţă de primul trimestru 2013. Totuşi, media anuală de scădere aferentă aceleiaşi perioade a fost ceva mai moderată, de numai 5%. "E de avut în vedere faptul că fluctuaţia trimestrială a tranzacţiilor poate fi afectată de durata dintre anunţarea tranzacţiei şi realizarea ei efectivă, fapt care ar putea parţial explica scăderea accentuată înregistrată în trimestrul doi", se mai arată în comunicat.

O scădere de volum a avut loc şi pe segmentul tranzacţiilor mai mici din sectorul alimentar, care în majoritatea trimestrelor însemnau un procent semnificativ din volumul total, potrivit EY România.

Chiar dacă primele patru poziţii din topul celor mai mari 10 tranzacţii au fost ocupate de sectorul alimentar, incluzând achiziţia Smithfield Foods de către Shuanghui International Holdings, numărul total al tranzacţiilor înregistrate în acest subsector aproape că s-a înjumătăţit, ajungând la 50. Prin comparaţie, volumul tranzacţiilor din segmentele produselor de îngrijire personală şi cel al băuturilor s-a menţinu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 33 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 43 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°