Nu mă voi retrage ascetic în India,
infinitul brownian din degetele mele mă atrage
cosmotic
pieţele de homo sapiens din toate continentele, în
mutaţie
nu mă vor mai vinde şi cumpăra.
Revin la mine: un germene frenetic în metamorfoză
într-o pungă cu lichid amniotic, largă cât deşertul
Sahara;
înşurubat în spirala caldă, evolutivă
purtat de o rază albastră ţîşnind dintr-o preistorică
iurtă
spre chemarea iubitoare, şuşotitoare din constelaţia
Lira
stabilită temporar în oraşul fără circumferinţă –
dar la dracu cu suferinţa, la gunoi cu contorsionatul
sentiment
Îmi cutreier dezinhibată circumvoluţiunile cerebrale –
dune şi prăpăstii şi piscuri, o placă de calculator
inflamabilă
labirint bombat care gestează luciditate şi miros de
bucătărie –
ţelul meandrelor deocamdată îmi scapă
îndreptat oare spre punctul Omega ?
Mă aflu peste tot şi nici unde
mi-au trebuit cîteva ere ca să acced pînă-n ţeastă
ce zgomot de cascadă, ce bătălie a stelelor
dar unde e scara de iridium care mă va înfige în cer
Îmi întind o dendrită pînă în Kamceatka
axonii mei au dat de fundul oceanului
Gustul straturilor geologice e picant şi nostalgic
cel al metropolelor îmi irită papilele electronice
teritoriul natal se resoarbe în neuronii mei nordici
care încep să emită spre emisfera dreaptă
hiperemoţională
înfăşurînd vocal în fine Pămîntul
Îmi privesc cortexul pe dinăuntru: o boltă arhaică
pocnesc acolo geneze ratate, erup cîteva fisiuni
nucleare
peste o genune străveche, un vaier care nu vrea să
moară
Trebuie să-mi trepanez o fontanelă mai largă
dureroasă dar pur şi simplu universală @