Trei tineri din Petroşani au fost reţinuţi de poliţişti în urma unei razii în cartierul Colonie din localitate, ca autori ai mai multor spargeri de locuinţe. Prăzile, în valoare totală de peste 2.000 de lei erau dintre cele mai diverse.
CITEŞTE ŞI:
Hunedorenii acuzaţi că fac parte din „mafia cuprului” au cerut eliberarea din Arestul Poliţiei
Membrii „mafiei cuprului” din Hunedoara vor petrece Revelionul în spatele gratiilor
Cei trei bărbaţi din Petroşani, cu vârste între 23 şi 35 de ani, au furat, în urma intrărilor prin efracţie în apartamentele şi casele victimelor: ţevi de cupru, maşini de găurit, aparate video, polizoare, un răcitor pentru cazanele de ţuică şi un calculator de ultimă generaţie.
„Doi dintre tineri au fost reţinuţi şi vor fi trimişi în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, în timp ce pentru al treilea s-a luat măsura cercetării în stare de libertate. Suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani, pentru furt calificat”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean hunedoara.