Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, la emisiunea „Sub semnul întrebării", difuzată de B1 TV, că decizia lui Dan Grigore de a demisiona din funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului reprezintă un semnal de alarmă care arată că „e ceva grav la mijloc" la nivelul instituţiei.
Cristian Preda a motivat decizia lui Grigore de a se retrage din CNA prin faptul că acesta „a dat de limita insuportabilului", apreciind că muzicianul „este e o voce lucidă a societăţii româneşti şi dacă el spune că nu se mai poate înseamnă că e ceva grav la mijloc".
Europarlamentatul consideră că prezenţa lui Dan Grigore în CNA reprezenta o „garanţie" că angajamentul civic al instituţiei este „încă viu", iar decizia sa de retragere este un „semnal de alarmă", cu atât mai mult cu cât el a fost numit în funcţie nu conjunctural, ci pentru că servea interesului public.
„Mai puţină lume ştie că la începutul anilor '90, în mişcarea de cultivare a ideilor libere, e unul dintre fondatorii unei reviste importante, `Sfera Politicii`, pe care de-a lungul timpului Stelian Tănase a ţinut-o în viaţă...Dan Grigore e un om care a apărat valorile libertăţii şi prezenţa lui în CNA era o garanţie că angajamentul civic pe care l-am avut de la începutul anilor 90 este viu. Acest gest de retragere e pentru mine un semnal foarte serios de alarmă pentru că e vorba de cineva care nu e conjunctural într-o asemenea misiune publică, e cineva care vine din societatea liberă şi care vreme de 11 ani, dincolo de cariera lui muzicală, a servit interesul public", a mai declarat europarlamentarul.
Dan Grigore a demisionat, joi, din CNA, după ce liderul PNL Crin Antonescu a refuzat să îşi ceară scuze pentru afirmaţiile făcute la adresa muzicianului, despre care a spus că nu are onoare.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, vineri, la emisiunea