Stabilit din 1991 în Statele Unite, scriitorul Gabriel Stănescu e, fireşte, în cunoştinţă de cauză în raport cu subiectul românilor trăitori în Lumea Nouă. Ne propunem a excerpta în prezentele însemnări elementele menite a-l oglindi, din cuprinsul volumului intitulat jucăuş ("ca o parafrază la un bine cunoscut volum de versuri pentru copii de Marin Sorescu", după cum se alintă autorul) Unde am fugit de acasă? Statisticile ne spun că, la ceasul actual, aproape o jumătate de milion de cetăţeni americani se declară de origine română, comunitatea în cauză plasîndu-se pe al 20-lea loc ca mărime în rîndul celor 71 de grupuri etnice de origine europeană, recunoscute oficial. Atracţia conaţionalilor noştri către mirifica Americă e suficient de veche. La începutul veacului XX şi, în speţă, în anii '30, numeroşi tineri din Regat ca şi din Transilvania şi-au încercat norocul traversînd Oceanul Atlantic pentru a strînge banii necesari întemeierii unei gospodării ori construirii unei case. Unii s-au întors, alţii au rămas. În Băileştii Doljului, ne încredinţează Gabriel Stănescu, strada principală este garnisită cu un impunător şir de case de cărămidă cărora localnicii le spun şi acum "americane". La Cleveland, la Chicago şi Detroit se păstrează străzi întregi locuite de românii din diverse generaţii. După instaurarea, la noi, a regimului comunist, se produce al doilea val al exodului românesc spre Occident, un exod de astă dată cu precădere intelectual şi politic, bizuit pe reacţia de respingere a totalitarismului, "pentru care nu există cale de întoarcere". Mircea Eliade socotea emigraţia românească de după al doilea război mondial cu o componentă a destinului nostru naţional, o prelungire a procesului arhaic al transhumanţei ţăranilor care-şi păşteau turmele pe un teritoriu vast, din Cehoslovacia pînă la ţărmurile Mării de Azov. Explicabil, acest val anticomunist nu şi-a putut