Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Langa Club Castel, Directorul de la Mamaia SA construieste ilegal in Mamaia

Publicat in HotNews, duminică 2 aprilie 2006 ·

Dan Lucian, director peste Mamaia(Foto: )

Inspectoratul Judetean in Constructii Constanta nu se poate plange de lipsa de activitate.

Asa se face ca, de la inceputul anului, mai exact in perioada ianuarie-februarie, inspectorii au efectuat nu mai putin de 56 de controale care au vizat constructii de locuinte, obiective industriale, social- culturale, sportive, constructii hidrotehnice, drumuri, cai ferate, retele electrice si hidroizolatii, statii de carburanti si nu numai.

Aceste obiective au fost verificate din prisma respectarii legii privind calitatea in constructii. De asemenea, au fost efectuate si 31 de controale la 24 de societati si persoane fizice.

Ca urmare a acestor actiuni si a neregulilor sesizate, Inspectoratul a solicitat Prefecturii Constanta ca un numar de 3 autorizatii de constructii sa fie atacate, respectiv anulate, in contencios, pe motiv ca sunt ilegale. Autorizatiile in cauza se refera la constructia care se realizeaza in spatele hotelului Iaki si despre care cotidianul nostru a fost primul care a relatat.

Celelalte doua autorizatii se refera la constructia care se doreste a fi realizata in spatele Bancii Emporiki, respectiv la cladirea care se ridica langa Club Castel din Mamaia si care nu detine aviz de la Comisia de Cultura. Avizul este necesar intrucat Club Castel este considerat monument.

In plus, legea precizeaza ca pe o raza de aproximativ 200 de metri de o astfel de cladire nu este voie sa se mai ridice o alta, ceea ce, in cazul de fata, se pare ca nu este respectat. Constructia de langa Club Castel apartine SC Mamaia SA, societate al carei director este Dan Lucian.

Cat priveste motelul care se doreste a fi ridicat in spatele Bancii Emporiki si care ar urma sa ocupe un spatiu de parcare, el nu re

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Medic pediatru: Pentru fiecare caz de rujeolă care apare într-o comunitate de copii cu puţină vaccinare, vor apărea între 16 şi 20 de noi cazuri. Ăsta e viitorul către care ne îndreptăm

HotNews acum o ora
Medicul pediatru Mihai Craiu afirmă că, în comunităţile de copii unde ratele de vaccinare împotriva rujeolei sau a tusei convulsive sunt foarte scăzute, rata de multiplicare a bolii este foarte mare. Un copil diagnosticat cu rujeolă poate îmbolnăvi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum o ora
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 2 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 40 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 2 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°