Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-i mai rău, glonţul sau mafia imobiliară?

Publicat in Jurnalul, joi 18 martie 2010 ·

Mariana şi Miriana Mişcov, din Timişoara. Mamă şi fiică. Ambele împuşcate în Decembrie 1989. Printr-o graţie divină regăsită în multe din cazurile Revoluţiei, au supravieţuit. Pentru ele, căderea comunismului a venit cu multă suferinţă. Dar s-au bucurat că vor putea trăi într-o lume liberă, democratică, lipsită de abuzurile unei dictaturi.

După 20 de ani de la evenimentele de atunci, Mariana Mişcov e hăituită prin instanţe şi obligată să suporte mizeria unei societăţi care te forţează în fiecare zi să demonstrezi că eşti nevinovat. În această lume românească pe dos, Mariana mi-a scris o scrisoare. Mi-a povestit coşmarul ei de român rănit, nu doar la Revoluţie, ci şi în drepturile sale. M-am hotărât să scriu despre acest caz, pentru că, citind mesajul amplu al Marianei din Timişoara, am retrăit clipele din studenţie. În decembrie 1989 eram în complexul studenţesc, anul I, la Mecanică, Facultatea Traian Vuia. Am trăit cu o intensitate dramatică toate evenimentele de atunci. Chiar în noaptea de 17 spre 18 Decembrie, când Mariana şi Miriana Mişcov au fost împuşcate, a apărut primul mort şi printre studenţi. Am fost şocaţi, îngroziţi văzând trupul plin de sânge, inert, al unui coleg, luat în grabă de studenţii palestinieni şi cărat pe bancheta unui Mercedes la spital.

Mi-am zis că, trăgând un semnal de alarmă despre cazul Mişcov, încerc un gest de întoarcere în timp pentru sufletul studentului ucis atunci. Pentru memoria lui merită să lupţi azi cu mizeria corupţiei şi mafia şmecherilor şi golanilor care-şi fac de cap, urinând pe lege în văzul lumii.

Pe scurt, povestea e cam aşa. Pentru rănile grave suferite, Mariana Mişcov a primit, în baza legii, un mic spaţiu comercial în Timişoara. Cu ajutorul căruia să-şi poată asigura un trai relativ decent, dat fiind faptul că poartă în ea schijele glonţului care au rănit-o grav. Aşa cum se întâmp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 32 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 18 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 18 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Atenție, a fost cutremur în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
În ziua de 22 Mai 2024, la ora 12:53:33 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 110.1 km. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 43 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°