USL anunţă că a depus, vineri, la Curtea Constituţională, o sesizare referitoare la neconstituţionalitatea unor prevederi din Legea publicităţii, adoptată în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor din 20 decembrie, relatează Mediafax.
În opinia deputaţilor USL, adoptarea Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate reprezintă o încălcare gravă a articolului 15 alineatele (1) şi (2), articolului 27 şi articolului 44 din Constituţia României.
USL susţine că legea contravine art. 15 alin. 2 din Constituţie în ceea ce priveşte principiul neretroactivităţii legii civile.
"În maniera în care este redactat (art. 54 şi următoarele), odată intrat în vigoare, proiectul de lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate ar produce efecte în mod retroactiv, aplicându-se şi actelor şi faptelor juridice ce au fost încheiate sau ivite înainte de intrarea sa în vigoare. Or, conform art. 15 alin.(2) din Constituţia României, Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile", se arată în sesizare.
USL consideră că legea contravine art. 27 din Constituţie în ceea ce priveşte principiul inviolabilităţii domiciliului.
"Conform proiectului de lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, respectiv art. 5 alin. 2, ?primarul/ primarul general al municipiului Bucureşti dispune desfiinţarea acestuia (n.a. - mijlocului de publicitate) pe cale administrativă, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fără emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fără sesizarea instanţelor judecătoreşti?. Implicit, în conformitate cu aceste prevederi, reprezentanţii autorităţilor locale ar avea posibilitatea să pătrundă pe proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice în scopul desfiinţării mijloacelor de publicitate, încălcând astfel pri