Revizuirea şi îmbunătăţirea reglementărilor aplicabile în domeniul parteneriatului public-privat (PPP) sunt un demers necesar. Există numeroase aspecte a căror reglementare în cadrul legislaţiei anterioare noii legi PPP era deficitară şi în legătură cu care au existat probleme în practica proiectelor public-private. Cu toate acestea, pentru a răspunde acestei necesităţi şi pentru a nu avea un efect contrar, noua lege ar trebui să suporte modificări de substanţă.
de Şerban Păslaru, avocat asociat al Ţuca Zbărcea & Asociaţii
Distincţia între contractele PPP şi contractele de concesiune încheiate conform OUG 34/2006, astfel cum aceasta ar trebui să reiasă din art. 10 al legii PPP, este neclară. Din economia întregii reglementări a noii legi ar rezulta, mai degrabă, că obiectul celor două tipuri de contracte este similar dacă nu chiar identic. Legea PPP exceptează proiectele PPP de la aplicarea OUG 34/2006 şi reglementează o procedură distinctă de atribuire a acestora. Apare deci necesară clarificarea diferenţei dintre contractele PPP şi contractele de concesiune pentru a asigura astfel delimitarea ariei de aplicare a noii legi.
Din punctul de vedere al procedurii reglementate pentru atribuirea contractelor de parteneriat public-privat, propunerea legislativă se apropie oarecum de reglementarea în domeniu anterioară OUG 34/2006, reprezentată de OG 16/2002. În condiţiile în care OG 16/2002 a fost criticată de reprezentanţii Comisiei Europene întrucât dădea posibilitatea aplicării unei proceduri cu un nivel redus de transparenţă şi care nu asigura competiţia între investitorii privaţi, fapt ce a condus la abrogarea sa şi emiterea OUG 34/2006, credem că noua lege PPP ar trebui să evite carenţele vechii reglementări.
Art. 11 confundă contractul PPP cu contractele de achiziţii publice de produse, lucrări şi servicii, introducând o distincţie,